Atenţie! Noile reguli privind introducerea în țară a unui mijloc de transport cu numere străine

Serviciul Vamal al Republicii Moldova atenționează persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, care au introdus în Republica Moldova un mijloc de transport declarat prin acțiune, despre obligativitatea respectării reglementărilor legale.

Începând cu 1 ianuarie 2021 este interzisă vânzarea mijlocului de transport declarat prin acțiune pe teritoriul Republicii Moldova, donarea acestuia, transmiterea prin moștenire, oferirea spre închiriere/subînchiriere, darea în comodat, gajarea sau punerea la dispoziția unei alte persoane!

Aceste acțiuni pot fi realizate pe teritoriul Republicii Moldova doar cu acordul organului vamal, după achitarea drepturilor de import! Nerespectarea acestor condiții se sancționează conform legislației în vigoare!

În conformitate cu prevederile art. 287, pct. (17), Cod Contravențional al RM: “Nerespectarea condițiilor de derulare a regimului vamal de admitere temporară a mijloacelor de transport declarate prin acțiune, se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale (3.000-4.500 de lei), cu obligarea scoaterii mijlocului de transport de pe teritoriul Republicii Moldova”.

De asemenea, în cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Republicii Moldova în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există (a fost distrus sau vândut la piese, fapt confirmat prin documente justificative sau prin declarația pe propria răspundere a persoanei), organul vamal va încasa drepturile de import, în conformitate cu pct. (34), art.10, Legea 1569/2002, cu privire la modul de introducere și scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoanele fizice!

În cazul în care aveți nevoie de mai multe detalii la subiect vă recomandăm să apelați Centrul Unic de Apel al Serviciului Vamal (24/24) la numărul de telefon: 373 (22) 78-88-88, unde puteți primi informații sigure, din prima sursă, cu privire la legislația vamală!

Vezi şi:

https://autoblog.md/v-ati-intrebat-cat-ar-costa-vamuirea-unui-bugatti-chiron-in-moldova-am-facut-o-noi-si-am-ramas-uimiti-de-suma-taxelor/
https://autoblog.md/stiai-asta-vamuirea-unui-bmw-produs-in-2002-cu-motor-de-6-0-litri-costa-in-moldova-cat-aproape-un-seria-4-nou/
https://autoblog.md/bine-de-stiut-regulile-lista-actelor-necesare-si-tarifele-pentru-vamuirea-unui-autovehicul-importat-in-moldova/

Cmentariile sunt închise