Reacția lui Gheorghe Cavcaliuc, după ce s-a decis reluarea procedurii penale în privința sa

Președintele Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc, a venit cu o reacție după ce Procuratura Generală în această dimineață a anunțat că a anulat ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale emise anterior de Procuratura Anticorupție în privința sa. În cadrul briefengului Cavcaliuc a declarat că nu îi este frică de justiție și nu are de gând să plece din țară.

Foto: UNIMEDIA

„Cu părere de rău justiția în R. Moldova se face în continuare la televizor. Eu am aflat despre faptul că aș fi bănuit pe anumite procese sau cauze penale din presă și asta este regretabil.

„Mai mulți colegi, jurnaliști, cunoscuți, mi-au scris pe rețelele de socializare sau au întrebat ce se întâmplă și cum calific. Calific această acțiune ca o comandă politică și și vreau să spun că știu de la cine și în ce circumstanțe este făcută această comandă politică și de ce și vreau să-i spun acelor persoane care au făcut acest lucru folosind instituțiile statului în acest sens, că eu nu mă tem”, a spus Cavcaliuc, într-un briefing de presă.

Nu am de gând să plec din țară, voi lupta și îmi voi demonstra nevinovăția, toate probele care arată spre vinovăția acestei persoane care a comandat această răfuială cu mine prin justiția moldovenească sunt salvate peste hotare și indiferent dacă eu voi fi mort sau o să mă închideți în pușcărie societatea noastră, comunitatea internațională, va afla cine și cu ce scop a comandat acest lucru prin justiția moldovenească care cu părere de rău este încă controlată politic”, a mai declarat Gheorghe Cavcaliuc.

Acesta a susținut că în curând va ieși și cu alte informații și este gata să de-a explicații dacă acest lucru va fi necesar.

Procuratura Generală a anulat astăzi ordonanțele de neîncepere a urmăririi penale, emise anterior de Procuratura Anticorupție în privința fostului șef-adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc, și a dispus reluarea procesului penal, iar în două cazuri începerea în privința acestuia a două dosare penale pentru depășirea atribuțiilor de serviciu.


Pub