(video) Conducerea țării a depus flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, de Ziua comemorării victimelor Războiului din Afganistan

Președinta țării, Maia Sandu, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul interimar, Aureliu Ciocoi, au participat astăzi la ceremonia de comemorare a victimelor Războiului din Afganistan, cu depunere de flori la Complexul Memorial „Feciorilor Patriei – Sfânta Amintire”, în memoria celor căzuți în războiul din Afganistan.

Foto: Președinția RM

În cadrul evenimentului, participanții au ținut un moment de reculegere în memoria celor decedați în războiul din Afganistan.

„Azi comemorăm oamenii care nu s-au întors de la războiul din Afganistan. Oameni, viața cărora a fost întreruptă brusc, nedrept și tragic la mii de kilometri de casa lor. La mii de kilometri de părinți. La mii de kilometri de nucul și fântâna din fața casei. La mii de kilometri de sufletul iubit. Sunt sigură că ultimul lor gând a fost la Moldova. Și e datoria noastră, măcar o zi pe an, să trimitem gândurile și rugăciunile noastre către ei. Ca un răspuns la rugile lor, ca o legătură veșnică între ei și acest pământ”, a declarat Maia Sandu.

1 / Sursa:Președinția RM

Premierul interimar a menționat că acest război este un eveniment tragic din istoria noastră, exprimând recunoștință pentru sacrificiul și devotamentul tuturor celor care au participat în acțiunile de luptă.

Prim-ministrul interimar a reconfirmat angajamentul Guvernului de a promova în continuare măsurile de susținere privind protecția socială și de drept a veteranilor de război.

1 / Sursa:Guvernul RM

De asemenea, Aureliu Ciocoi a solicitat să fie întreprinse măsurile necesare pentru a identifica soarta celor patru tineri declarați pierduți fără veste în urma participării la acțiunile de luptă: „Cred ca este de datoria oricărui stat să știe exact ce s-a întâmplat cu fiecare fecior al său”, a menționat șeful interimar al Executivului.

1 / Sursa:Președinția RM

Totodată, Zinaida Greceanîi, a precizat că, deși se încearcă de a pune la îndoială rolul trupelor sovietice în Afganistan, tinerii trimiși acolo nu au avut nicio vină, deoarece ei și-au îndeplinit datoria, și au făcut-o cu onoare.

„Cu toate că s-au scurs 32 de ani de la retragerea completă a trupelor din Afganistan, ecoul acelor evenimente rămâne viu. Păstrarea memoriei acelor evenimente se datorează, în primul rând, anume participanților la luptele din Afganistan, care sunt exemplu de demnitate și patriotism. Deși se încearcă de a pune la îndoială rolul trupelor sovietice în Afganistan, tinerii trimiși acolo nu au avut nicio vină, deoarece ei și-au îndeplinit datoria, și au făcut-o cu onoare. Au demonstrat devotament desăvârșit față de Patrie. Respect și plecăciuni pentru ei”, a conchis Greceanîi.

În această dimineață, ministrul Apărării în exerciţiu Victor Gaiciuc a înmânat unui grup de veterani ai Războiului din Afganistan distincţii ale Armatei Naţionale, în cadrul unei întrevederi desfăşurate la sediul instituţiei de apărare. Cu ocazia Zilei comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan, marcată anual pe 15 februarie, liderul PSRM, a transmis un mesaj către veterani, dar și pentru moldovenii căzuți în timpul luptei.

Amintim că „Ziua comemorării celor căzuți în războiul din Afganistan” a fost instituită la 15 februarie prin Hotărârea Parlamentului nr.16 din 11.02.2011. De asemenea, Guvernul a aprobat, la 19 aprilie 2016, Planul de acțiuni „Memorie! Onoare! Respect!” care prevede desfășurarea anuală, la 15 februarie, a unui set de activități pentru înveșnicirea memoriei celor căzuți în luptă și recunoștință pentru sacrificiul veteranilor războiului din Afganistan.

În acest an se împlinesc 32 de ani de la încheierea conflictului militar din Afganistan, care a durat 9 ani, din 1979 până în 1989. În acțiunile de luptă au participat peste 12 mii de cetățeni din Republica Moldova, iar peste 300 și-au pierdut viața.


Pub