17:06:32 18.04.2024
Stiri

Post de muncă la Inspectoratul General al Poliției, „vândut” cu 1 900 de euro

Actualitate 15.02.2021 10:57 Vizualizări1583 Autor: Ziarul National
Post de muncă la Inspectoratul General al Poliției, „vândut” cu 1 900 de euro


Dacă plătești 1 900 de euro, ai șanse să te angajezi în cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).

Cel puțin, această sumă i-a fost pretinsă unui bărbat în schimbul promisiunii că va fi angajat la IGP prin „pile”.

Un fost polițist a fost reținut la sfârșitul săptămânii trecute într-un dosar de trafic de influență.

Suspectul i-a spus denunțătorului că are influență asupra unor persoane cu statut special şi că le poate determina să adopte o decizie favorabilă în favoarea lui, însă pentru acest lucru este necesară o sumă de 1 900 de euro pe care ar fi primit-o.

Suspectul a fost reținut, iar oamenii legi specifică faptul că acesta se află la evidența Biroului de Probațiune Chișinău pe un termen de probă de 2 ani. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din anul 2020, acesta a fost condanat pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, fiindu-i stabilită pedeapsa pe un termen de 9 ani, nefiind executată până în prezent.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md