Linkuri accesibilitate

Vin vaccinurile cu paşi viforoşi?


Realitatea (pandemică) comentată cu amănuntul de scriitorul Iulian Ciocan.

Mă uit ce vânzoleală e în Parlament, câtă energie se consumă pentru generarea sau evitarea unor alegeri parlamentare anticipate şi mă gândesc iată la ce: cu această energie uriașă se puteau face lucruri mari pentru anihilarea Covidului. Îndreptată spre sfera medicală, această forţă putea deja să ne aducă vaccinurile şi chiar să-i vaccineze pe moldoveni, unde mai pui că nu avem o populaţie foarte mare. Dar la vaccinare se gândesc cu adevărat politicienii moldoveni?

Toţi aceşti conducători susţin că muncesc cu acribie pentru popor, că idealul lor e binele poporului. Doar că, precizează ei, nu-şi pot valorifica marea dorinţă din cauza unor oponenţi care le bagă beţe-n roate. Şi ei sunt nevoiţi să lupte cu oponenţii care şi ei la popor se gândesc toată ziulica. Dar de ce nu i-ar uni pe toţi aceşti politicieni marea dorinţă de a ajuta poporul? De ce nu se unesc acum ca să ne vaccineze cât mai repede?


O sumedenie de analişti politici şi lideri de opinie nu se mai satură să vorbească despre tot soiul de scheme şi strategii pentru apropierea sau evitarea alegerilor anticipate. Asta trebuie să fie acum prioritatea noastră? Sau poate totuşi vaccinarea populaţiei? Eu zic că toate celelalte pot să mai aştepte, că cel mai important lucru e vaccinarea.

Am văzut, fireşte, exercițiul de simulare al Ministerului Sănătăţii, cel cu recepționarea şi administrarea vaccinurilor. E un lucru necesar. Dar am impresia că suntem în întârziere. Să constatăm deocamdată că suntem în ziua de 15 februarie şi nu avem nici un vaccin. Zilnic mor câte 14-20 de oameni de Covid. Sunt foarte curios să văd când vor apărea aici vaccinurile, câte vaccinuri vor fi aduse şi cum se va desfăşura vaccinarea…

XS
SM
MD
LG