Breaking News

image
Sursa foto: jurnal.md/Nadejda Roșcovanu

„Ziua Memoriei”, marcată în Republica Moldova, pe 2 martie, a fost redenumită

Pe 2 martie, în Republica Moldova va fi marcată Ziua memoriei și recunoștinței. Parlamentul a votat astăzi o decizie în acest sens.

Potrivit documentului, Ziua Memoriei este redenumită în Ziua Memoriei și Recunoștinței.

Unul din autorii proiectului, deputatul Andrian Candu, a argumentat că, pentru a menține spiritul patriotismului și a păstra filele istoriei țării, este primordială comemorarea celor căzuți în conflictul armat pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova din anii 1991-1992, dar și exprimarea gratitudinii și recunoștinței celor rămași în viață.

„Ziua Memoriei și Recunoștinței este necesară de a fi încărcată și cu o serie de acțiuni menite să mențină valoarea aportului adus celor 29 000 de eroi care au luptat pentru Republica Moldova”, se arată în nota informativă a proiectului de Hotărâre.

Decizia a fost luată cu votul majorității deputaților prezenți în sală.

Noutăţile partenerilor

comentarii: