(video) Babuc nu-și găsește loc în Parlament: „Pot să revin în prezidiu”. Tauber: „Cea mai mare întrebare pe ordinea de zi a Moldovei”

Deputata PD, Monica Babuc s-a pomenit fără loc în Parlament, asta după ce Vladimir Vitiuc i-a luat locul în prezidiu și fotoliul de vicepreședinte. Aceasta a solicitat în debutul ședinței, speakerului Legislativului, Zinaida Greceanîi să găsească o soluție. „Dacă a ajuns că eu trebuie să vă așez în sală, fac, nu e nicio problemă”, a declarat Greceanîi.

Foto: colaj

„După decizia de numire în funcția de vicepreședinte al Parlamentului a domnului Vitiuc, deputata Babuc se pomenește că nu-și poate găsi loc. Colegii nu eliberează locul care trebuie. Decideți voi sau revin la locul meu în prezidiu sau cumva să se rezolve problema asta. Mulțumesc”, a declarat Babuc.

„În Parlament totul poate să se întâmple. Înțeleg că zona de centru nu puteți împărți locurile? Rog președinții de fracțiuni din zona centrală, după ședința plenară să intrați la mine împreună cu Secretarul general al Parlamentului. Rog să-mi dați și schema cum sunt așezați, dacă a ajuns că eu trebuie să vă așez în sală. Fac, nu e nicio problemă”, a spus președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Ieri, domnul Diacov s-a apropiat la noi cu această întrebare. Cred că noi avem o perioadă ca să examinăm și să luăm decizia. Așa că nu înțeleg de ce doamna Babuc a început - Cea mai mare întrebare de pe agendă, doamna Babuc nu are unde să stea”, a intervenit Marina Tauber de la Partidul Șor.

La începutul lunii decembrie, deputații au votat pentru numirea lui Vladimir Vitiuc în funcția de vicepreședinte al Parlamentului. Astfel, Monica Babuc a fost revocată din funcție.


Pub