Principală  —  Ştiri  —  Politic   —   VIDEO/ Socialiștii au anunțat că…

VIDEO Socialiștii au anunțat că vor solicita CC să examineze decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier

Deputatul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Vasile Bolea, a anunțat vineri, 12 februarie, că va depune o sesizare la Curtea Constituțională (CC) în legătură cu desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița pentru funcția de premier.

Deputatul socialist susține că va cere CC să examineze decretul emis de președinta Maia Sandu prin care a desemnat-o din nou pentru funcția de prim-ministră pe Natalia Gavrilița.

„Împreună cu deputații Grigore Novac și Alexandru Suhodolski am pregătit o sesizare la CC. Vom solicita CC să exercite controlul constituționalității decretului președintei R. Moldova din 11 februarie, prin care, după prima tentativă eșuată, doamna președintă a înaintat a doua oară candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de prim-ministru, cu toate că ieri, noi am anunțat că în Parlamentul R. Moldova s-a formalizat o majoritate absolută din deputați, care au solicitat președintei R. Moldova înaintarea în calitate de candidat la funcția de prim-ministru a Marianei Durleșteanu”, a spus Bolea în cadrul unui briefing de presă.

La 11 februarie, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul privind desemnarea Nataliei Gavrilița, pentru a doua oară, pentru funcția de premier.

 Natalia Gavrilița și echipa ei nu au primit joi, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri.

Joi, 11 februarie, PSRM a înaintat propriul candidat la funcția de premier, după ce au decis că nu îi vor acorda vot de încredere Guvernului Gavrilița. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidatul propus de socialiști.

Pentru desemnarea candidatei înaintată de PSRM la funcția de premier până acum au semnat deputații din PSRM, „ȘOR”, transfugii din platforma „Pentru Moldova”, dar și parlamentarii Vladimir Andronachi, Eugen Nichiforciuc și Alexandru Oleinic.