Linkuri accesibilitate

România: Disecții bugetare pe masa verde


Economia dă rateuri și a intrat în marșarier (a înregistrat o contracție de 5% în timpul pandemiei). Nu e de mirare, după un an de criză condimentat de diverse Daciade politice. Deficitul (aproape 10%) a atins abisuri de neimaginat acum câțiva ani, când ne mândream cu cea mai robustă creștere economică. Ne autoporecliserăm Tigrul balcanic, dar prin partea aceasta de lume tigrii au dispărut demult. Împrumuturile externe au trecut, în 2020, de 11 miliarde de euro (dublu față de program) la care se adaugă împrumuturi pe piața internă de aproape 3 miliarde de euro. De! au fost multe cheltuieli de campanie (medicală, electorală), de la măști, mănuși, izolete și aparatură pentru menținerea funcțiilor vitale, la fonduri de protocol și propagandă. S-a cheltuit mult și fără rost cu spitale de campanie neutilizate, protocoale medicale nerespectate, infrastructură neconformă cu standardele. S-au pierdut bani din închiderea și sigilarea unor paliere importante (poate esențiale) din economie și menținerea pe aparate și încătușate de norme aberante a altora.

Prim-ministrul Florin Cîțu
Prim-ministrul Florin Cîțu

Unii naivi și-au ținut respirația când au fost publicat proiectul bugetului pe 2021. Mai ales că guvernul promitea o scădere substanțială a deficitului și o creștere, corespunzătoare a economiei. Așadar, mulți se așteptau ca anul care a trecut să ne fie învățătură de minte: să nu se mai facă cheltuieli haotice în plină pandemie (și, de fapt, niciodată!), să se reducă numărul bugetarilor și al companiilor de stat, să se aplice o grilă unitară și echitabilă de salarizare, să se reducă beneficiile șefilor și șefuților prăsiți prin diverse ministere și organizații guvernamentale și, ca visul să fie complet, angajările, câte și când se fac, să se facă doar pe principiul competenței. În fine, să rezulte din repartizarea banilor că partidele la putere au un plan de dezvoltare, o „filosofie” investițională pentru a face din România o țară relevantă, nu doar o consumatoare de bani europeni. Dar bugetul negociat de partidele guvernamentale și modul în care a fost distribuit demonstrează că, dacă e vorba de banii publici, proastele năravuri sunt deopotrivă și cele mai vechi, și cele mai plăcute și că beteșugurile prezentului nu pot fi vindecate decât printr-un transplant de cap.

Proiectul de buget este, în linii mari, optimist: prevede o creștere economică de peste patru procente și o scădere a deficitului. Era previzibil, într-un an în care toată lumea spera ca economia în convalescență să reînceapă să producă valoare, nu numai să macine vorbe. La mijloc este însă și o șmecherie contabilă pentru că peste jumătate din nivelul promis de investiții (adică peste 60 de miliarde de lei) provine, de fapt, din bani europeni. Pe de altă parte, proiectul de buget a răsturnat în capul plătitorilor de taxe și impozite o găleată de apă rece și murdară de mizeria anilor trecuți. Nu se vorbește despre reducerea drastică a raportului între salariile maxime și cele minime din sistemul public, nici despre evaluarea și/sau desființarea marilor companii energofage, nici despre reducerea numărului de directori și a privilegiilor acestora. Se îngheață fondul salarial cu tot cu sporuri la nivelul anului 2020 și se taie tichetele de vacanță. E drept, nu cresc impozitele, dar scad, în schimb, banii de la sănătate cu peste 10 la sută. Educația primește ceva mai puțin de un procent în plus. Cresc în schimb bugetele ministerelor Energiei, Apărării, Internelor, Cercetării, Apelor și Pădurilor, Transporturilor, Muncii, Culturii etc. Unele cresc infinitezimal. Altele, cum ar fi bugetele SPP, al Senatului sau Camerei Deputaților, cu zeci de procente. Suplimentele bugetare par îndreptate către tot către instituțiile bugetofage și e interesant de aflat unde se duc banii suplimentari primiți de pildă de cele două camere ale Parlamentului, câtă vreme numărul aleșilor a crescut cu un (1!) parlamentar. Dar la SPP ce mai investiții de o sută de milioane de lei se fac? De asemenea, de ce ar avea Secretariatul general al guvernului un buget de aproape două miliarde de lei adică de două ori și ceva mai mare ca al Ministerului Culturii?

Pensiile nu vor crește, dar, cum spuneam, fondul de salarii rămâne la același nivel ca în 2020 ceea ce înseamnă că sunt slabe speranțe să fie reduse/eliminate uriașele și redundantele salarii, indemnizații, bonusuri sau prime plătite de la buget. Iar, dacă mai sunt dați afară câțiva incompetenți puși politic de PSD, va rămâne mai mult pentru incompetenții puși de coaliția guvernamentală. Celor care-i reproșează că a renunțat la creșterea pensiilor, prim-ministrul le-a replicat exasperat: „Majorarea de 8% era promisă în programul electoral, nu în cel de guvernare.” Pentru a îndulci hapul, prim-ministrul a dat de înțeles că e vina electoratului că nu a votat astfel ca PNL să aibă majoritate, că trebuie acum să se lupte cu hachițele partenerilor de guvernare. Dacă avea ceva mai mult confort parlamentar, nu ar mai fi fost obligat să încheie diverse alianțe pe care trebuie să le plătească cu bani bugetari. Explicație care e pasiv-agresivă față de audiență, dar și față de tovarășii de drum: electoratul s-a săturat să vadă cum autoritățile pasează responsabilitatea de la o celulă politică la alta, iar tovarășii de drum au început să se îndoiască de trăinicia sentimentelor frățești din coaliție și se simt expuși oprobiului de prim-ministrul PNL. Îi face să se simtă niște carnivori la masa verde de negocieri. Căci, disculpându-se atât de neîndemânatic, Florin Cîțu pare să pună în cârcă partenerilor acele măsurile nepopulare din buget: eliminarea biletelor gratuite pentru studenți, de pildă.

Unele gazete au preluat din mers ideea, publicând la comandă dovezi că există scheme prin care studenții pot abuza de gratuități. Din întâmplare, gazetele cu pricina sunt beneficiarele ajutoarelor de la guvern pentru a publica știri pozitive, verificate. De când a anunțat Florin Cîțu că guvernul e pe punctul de a lua decizia de a elimina gratuitatea (pentru că austeritate, risipă, deficit etc.), partenerii de guvernare caută un îndulcitor potrivit: unii spun că e posibil ca studenții să poate plăti cu reducere, alții chiar că vor sacrifica bani din pușculițele vreunei companii de stat, numai ca să nu scoată studenții în stradă. Mai ales acum, că școala a început cu prezența fizică a elevilor și studenților la cursuri, așadar, traficul școlar atinge, în unele zone, intensitatea de dinaintea restricțiilor de circulație impuse de pandemie. Pentru mulți școala reîncepe după un an de vacanță. Asociația elevilor spunea că aproape un milion de elevi (așadar, copii din ciclurile preuniversitare) nu au avut acces dintr-un motiv sau altul la ore online. Fie nu aveau aparatura necesară, fie locuiesc în zone fără semnal sau cu semnal prost, fie sunt mai mulți copii în casă care dispun de o singură tabletă, de un singur telefon. Fie părinții au considerat că sunt mai utili la muncile gospodăriei și i-au pus să slugărească la animale. Cel puțin un sfert din populația școlară a absentat nemotivat un an de zile. Mai mult, la reluarea școlii, au apărut primele sute de cazuri de boală printre copii și profesori și e posibil ca unele școli deschise acum câteva zile să se închidă din nou. Ministrul educației, expert și el în derobarea de responsabilitate (nu degeaba a supraviețuit atâtor guverne și crize politice), spune că din vina părinților care nu verifică sănătatea copiilor înainte de a-i trimite la școală. Nu la fel spunea colegul de partid după incendiul de la spitalul din Neamț, că toți sunt responsabili? Numai politrucii care au cheltuit mereu bugetele sănătății aiurea, nu.

Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu

Președintele s-a întâlnit cu ministru educației pentru a discuta. Pur și simplu au stat la gargară. Educația, ca și economia, e pe butuci și asta nu de ieri, de azi. Președintele a câștigat la alegeri câteva suflete de partea sa promițând să dea României educația pe care o merită. Poate că, de fapt, nu merită mai mult. Acum trei ani, președinția lansa cu surle și trâmbițe un program peste care s-a așternut o palmă de colb: România educată. Pe vremea aceea România înregistra scoruri teribile la testele PISA și se clasa pe primul loc (sau undeva pe acolo) la campionatul european al analfabetismului funcțional, ca să nu mai vorbim despre analfabetismul tradițional al elevilor care ajung la liceu fără să știe să se semneze. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Anul declanșării crizei coronavirusului a băgat educația în comă, iar prișnițele, masajele și intubările forțate nu au folosit la nimic. Mai mult, pentru a nu avea o măsură a gradului în care populația școlară s-a sălbăticit, ministerul insistă ca anul acesta să nu se organizeze concursuri și nici olimpiade, anunțând că diplomele emise și înregistrate în acest an nu vor fi recunoscute. Motivul invocat este acela al pericolului contaminării, dar acest pretext a devenit extrem de subțire și neserios într-un sistem de educație copleșit de handicapuri de creștere și pregătire. Copiii se duc la cursuri în niște școli unde nu mai există, de multă vreme, nicio protecție antivirală: s-au desființat pereții de plexiglas, nu s-au distribuit măști și nici viziere pentru profesori, nu există dezinfectanți. Școlile sunt la fel cum au fost abandonate acum un an: fără apă curentă, aprobări sanitare și avize de la pompieri. Poate mai mizerabile. Veceurile au rămas în curtea școlii, apa curentă tot nu curge. E posibil ca, neîntreținute atâta vreme, școlile să se fi degradat în așa măsură încă să-i pună, suplimentar, pe elevi și profesori în pericol, cum s-a întâmplat într-o școală din Vaslui care a luat foc din pricina centralei termice defecte, chiar dacă aceasta se afla într-o clădire apropiată și încă nu e limpede cum s-a putut transfera focul. Școala, spune direcția, a fost modernizată în 2015. Nu mai contează, acum este o ruină. Acoperișul e distrus în mare proporție, la fel și parterul (de fapt, singurul nivel al clădirii) și școala a devenit de nefolosit, metaforă carbonizată a educației de azi. Bani puși pe foc.

A devenit clar, după întâlnirea președintelui cu ministrul educației, că numai providența mai poate salva educația. După un an de îndatorări masive, guvernul a născut un șoarece. La câte gesturi tandre au făcut politicienii de la tribune către profesori și elevi te-ai fi așteptat ca măcar să se țină de promisiunea de a le trimite copiilor defavorizați sute de mii de tablete și zeci de mii de laptopuri. Cele despre care spunea fosta ministră, prin august trecut, că sunt gata achiziționate, pregătite de expediere pe adresa votanților cu copii. Nu au ajuns și sunt slabe speranțe să ajungă în acest semestru școlar. Poate pentru că ceea ce e cuprins în programul electoral nu e și în cel de guvernare.

Așadar, după creșterea cu miliarde de euro a datoriei externe, după contracția economiei și nesfârșitul scandal al risipei bugetare, după un an haotic de decizii contradictorii și de educație făcută sporadic, mai mult pe site-uri pentru adulți - președintele spune la întâlnirea cu ministrul educației că are mari speranțe că banii europeni or să astupe găurile din educație. În banii europeni ne e speranța! Nu în buget, pentru că banii aceștia au alte destinații de lux: să finanțeze diverși demnitari plini de sinecuri ca economia de ploșnițe. Să plătească salarii de lux pentru analfabeții funcțional ai familiei de partid și de stat, să se bucure și ei de principiul echității și drepturilor egale. Să acopere pierderile marilor companii. Să le plătească birocraților de la metrou (directori, șefi, traducători!) sporul de subteran și altor șmecheri campioni la solitaire și table - sporul de calculator. Să-i dea lui Dorneanu, altminteri un pensionar de lux, un salariu și niște indemnizații de-i trebuie omului și un spor pentru însoțitor să-și poată calcula zerourile din conturi în ziua de leafă. Să plătească pensiile speciale ale lui Iliescu și Tudorel Toader. Salariile lui Iordache și Gradea de la TVR. Să întrețină CNA, CNCD, consilii, comitete și comiții, alte instituții profund politizate pe care mereu, înaintea alegerilor, candidații promit să le desființeze pentru că sunt „o sursă permanentă de iliberalism și autoritarism”, dar pe care le consolidează după aceea, pentru că ele le asigură vizibilitatea și puterea. Dar ceea ce e scris în programul electoral, nu e și în cel guvernamental, nu-i așa?

Președintele spune că școala românească va fi finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Sunt banii pe care România îi primește de la Uniunea Europeană pentru a face față crizei pandemiei. Până la urmă, nu sunt 80 de miliarde, cât anunța triumfător, la lansarea acestui plan, Klaus Iohannis, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare, adică pe 29 noiembrie 2020, ci 30 de miliarde „compuse din 13,8 miliarde de euro sub formă de granturi și 16,7 miliarde de euro sub formă de împrumuturi, ” (după cum scrie în prezentarea planului de pe pagina Ministerului Fondurilor Europene.) E posibil să existe și restul de 50 de miliarde pe undeva, dincolo de orizontul acestei guvernări și a mandatului lui Klaus Iohannis.

Deocamdată speranțele sunt nu în performanțele economiei românești, ci în banii europeni. Dar aceștia trebuie să hrănească multe guri hămesite, cele din educație, cultură și sănătate fiind cele mai mici, obișnuite să trăiască din firimituri. Uneori nu ajung la masa unde se împart rațiile. Se prea poate chiar ca, uscate de criză și prea lipsite de energie să se facă remarcate, să fie, în cele din urmă, consumate de ceilalți comeseni hămesiți și neatenți care se calcă în picioare să prindă felia cu cireașă deasupra.

*Opiniile autorului nu sunt, neapărat, și cele ale Europei Libere

XS
SM
MD
LG