Două moldovence reținute pentru proxenetism în Franța. În rețea se aflau și foști luptători din Legiunea Străină

Anticoruptie.md
12/02/2021

Două femei din Moldova, membre ale unui grup criminal cu activitate în Franța, au fost reținute pentru trafic de persoane prin exploatare sexuală într-o operațiune comună moldo-franceză. Cele două persoane din Moldova și alte patru persoane din alte state post-sovietice sunt bănuite de trafic de ființe umane prin exploatare sexuală în scop comercial, în orașul Marseille din Franța.

Schema infracțională a fost posibil a fi deconspirată în urma sesizării organelor de drept de către victima originară din Moldova. „Ulterior, datorită unei comunicări prompte și profesioniste între angajații Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane (CCTP) al INI și organele de resort franceze au fost stabilite adresele și figuranții rețelei de prostituție din Franța”, se arată într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Astfel, sub conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), a fost stabilit faptul că două femei din Moldova cu vârsta de 30 de ani și-au asumat rolul de racolare a victimelor din Moldova (patru la număr) în Franța. Simultan, prin comunicare între autoritățile competente, una din femei a fost reținută în cadrul operațiunii din Franța, iar a doua – în Moldova.

Rețeaua de traficanți activa prin contribuția primară a organizatorilor, care în virtutea faptului că au fost anterior înrolați în unitatea armatei franceze „Legiunea străină”, aveau reședință în orașul Marseille. Acolo, grupul criminal le obliga pe femeile recrutate să presteze servicii sexuale în apartamentele pe care aceștia le puneau la dispoziție, cu reținerea a 60% din venitul rezultat.

Procurorii mai anunță că victimele aveau zilnic între 3-8 clienți, iar refuzul de prestare a serviciilor sexuale era penalizat cu 1.000 de euro de către proxeneți. Mai mult decât atât, acestea erau maltratate prin electroșocuri. Datorită eforturilor depuse de autoritățile naționale, victimele au fost repatriate în Moldova. Toate victimele beneficiază de asistență psihologică.

Potrivit legii penale, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la 10 la 15 de ani. Oamenii legii  întreprind în prezent acțiuni suplimentare pentru identificarea tuturor victimelor, dar și a altor persoane implicate în comiterea infracțiunii.

Anticoruptie.md
12/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii