Regim special de activitate la Judecătoria din Hîncești, după ce mai mulți angajați s-a infectat cu Covid-19

În cadrul judecătoriei Hîncești, sediul Central, au fost înregistrate cazuri de infectare cu noul virus Covid-19 în rândul angajaților, anunță președintele Uniunii Avocaților, Emanoil Ploșnița.

Foto: aaij.justice.md

Potrivit Ordinului președintelui de instanță, începând cu 10 februarie 2021, a fost instituit regimul special de muncă. Astfel că:

  • S-a instituit un regim special, limitat de desfășurare a ședințelor de judecată.
  • S-a sistat desfășurarea ședințelor de judecată care necesită prezența fizică a participanților.
  • Cu titlu de excepție se admite doar examinarea cauzelor/cererilor pentru care este prevăzută procedura scrisă de examinare, precum şi cererile de urgență privind aplicarea măsurilor de protecție (în prezența persoanelor după caz), în cazurile de violentă în familie, încuviințarea spitalizării forţate şi tratamentului forţat, încuviințarea examenului psihiatric, spitalizării în staționarul de psihiatrie, examinarea cererilor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare, examinarea chestiunii privind aplicarea/prelungirea măsurilor cu caracter de constrângere faţă de bănuit, învinuit şi inculpat, precum şi examinarea chestiunilor ce vizează competenţa judecătorului de instrucţie şi alte cereri care nu suferă amânare.
  • Pentru toate celelalte tipuri de cauze, judecătorul va proceda la preschimbarea din oficiu, a termenelor de judecată, prin amânarea ședințelor, cu înștiințarea obligatorie a participanților despre măsurile operate.
  • Este restricționat accesul persoanelor în cadrul Judecătoriei Hînceşti, sediul Central.
  • Depunerea de înscrisuri la dosar, cât şi eliberarea actelor solicitate se va efectua prin depunerea cererilor la adresa de e-mail a sediilor corespunzătoare (sediul Central - jhn@iustice.rnd şi sediul Ialoveni - iia@iustice.mdl), poștă.

Avocații, avocații stagiari sunt îndemnați să fie cât mai precauți și să evite pe cât de mult posibil activitățile în cadrul acestei instanțe. În cazul unei imposibilități, insistent cereți să se respecte recomandările impuse de către Comisia Națională Extraordinară în Sănătate Publică pentru a evita riscul contaminării cu virusul Covid-19.


Pub