Linkuri accesibilitate

Poate da România lecții R. Moldova în organizarea strategiei de vaccinare?


Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul român al Sănătății, Vlad Voiculescu la preluarea unei tranșe de vaccinuri
Prim-ministrul României, Florin Cîțu, ministrul român al Sănătății, Vlad Voiculescu la preluarea unei tranșe de vaccinuri

România vrea să ajute Republica Moldova, nu doar cu dozele de vaccin anti-covid promise, ci și cu strategia campaniei de vaccinare.

Bucureștiul a fost însă criticat de mai mulți specialiști, inclusiv din afara țării, care susțin că actuala campanie de vaccinare ar fi mai degrabă cantitativă, decât calitativă.

Spre deosebire de alte state vestice, România a conceput cele trei etape, începând cu vaccinarea personalului medical și a funcționarilor care intră în contact cu publicul. Experții consideră, în schimb, că ordinea vaccinării ar trebui să pună pe primul loc dincol de medici și asistente, persoanele cele mai fragile, cu oamenii cei mai învârstă, cu cei care au comorbidități cunoscute și abia apoi cu profesiile cele mai expuse.

Așadar, România a început cu medici, funcționari, profesori, jurnaliști plus alte categorii care intră în contact cu publicul și abia în a doua etapă au fost cuprinși pacienții cu boli cronice și persoanele de peste 65 de ani. A treia etapă cuprinde tot restul locuitorilor.

Campania de vaccinare este bruiată în România, nu doar de strategia gândită pe dos de oficialii autohtoni, ci și de numărul mare de persoane care nu se aflau în niciuna din grupele vulnerabile, dar care au fost favorizate și vaccinate înaintea celor care se află cu adevărat în pericol.

Sprijinul pe care îl pot oferi oficialii români pentru conturarea strategiei de vaccinare în Republica Moldova pare să fie, deci, cel puțin precar, dacă luăm în considerare complicațiile, defazările, listele cu dedicație și alte nereguli descoperite în campania din România.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Andrei Baciu a precizat recent că României îi vor reveni, pentru lunile februarie şi martie, 1,3 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la AstraZeneca și că nu vor fi modificări mari față de calendarul anunțat. Oficialul român a precizat în acest context că donația de 200.000 de doze de vaccineuri pentru Republca Moldova va fi făcută „în viitorul apropiat”. Ministerul Român de Externe estimează că aceste doze vor ajunge dincolo de Prut în a doua jumătate a lunii februarie.

În plus, premierul Florin Cîțu tocmai a anunțat că România va acorda R. Moldova un ajutor umanitar de urgenţă pentru combaterea a pandemiei de coronavirus. Este vorba, în prima fază, despre echipamente de protecţie medicală în sumă de aproape 11 milioane de lei, adică peste 2 milioane de euro.

Ajutorul vine după ce, săptămâna trecută Chișinăul a activat mecanismul European de protecție civilă. România va trimite începând de joi, 11 februarie, 1,5 milioane de măşti chirurgicale, 100.000 de măşti FFP3, 100.000 de combinezoane, 100.000 de mănuşi nesterile.

Tot săptămâna trecută, guvernul de la București a aprobat un ajutor umanitar de urgență pentru Croația, în urma cutremurului care a avut loc în luna decembrie, în apropiere de Zagreb. Valorare ajutorului este de circa 350.000 de euro și constă în corturi, pături, saltele de pat, paturi, saci de dormit, cearceafuri de pat şi construcţii uşoare din elemente modulate, toate scoase din rezerva de stat a României.

XS
SM
MD
LG