Guvernul Gavrilița nu a obținut votul de încredere de la parlamentari

natalia-gavrilita-920×613

Programul de activitate a prim-ministrei propuse de Maia Sandu, Natalia Gavrilița, nu a fost susținut de deputații din parlament. Acum, confrom procedurii, Maia Sandu urmează să se consulte cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea altei candidaturi.

Aceste acțiuni reprezintă doar o formalitate întrucât nici președinta Maia Sandu, nici PAS nu-și doresc votarea unui guvern, pentru că se dorește declanșarea alegerilor parlamentare anticipate.

A urmat runda „întrebări și răspunsuri” în care deputații din mai multe fracțiuni au adresat întrebări legate de majorarea vârstei de pensionare, anularea legii miliardului și altele. Pavel Filip (PDM) a rugat deputații să nu-și bată joc de oameni și să nu participe în acest joc politic. A propus parlamentului să treacă direct la procesul de (ne)votare a guvernului Gavrilița. După această declarație, deputații au continuat să adreseze întrebări prim-ministrei desemnate.

După runda de „întrebări și răspunsuri” a urmat runda luărilor de cuvânt de la tribuna parlamentară. Vă propunem mai jos să urmăriți declarațiile deputaților.

Mai jos, puteți vedea prezentarea programului de activitate a Nataliei Gavrilița.

Mai jos vă prezentăm programul de activitate a guvernului Gavrilița.

Sănătate

— Creșterea capacităților de testare până la cel puțin 5 000 de teste COVID-19 pe zi.

— Simplificarea procedurilor de achiziție în medicină în caz de crize sanitare și prelungirea planurilor de achiziție de la unu an la cinci ani.

— Dublarea salariului personalului medical infectați cu COVID-19 și pentru cei implicați în tratarea pacienților cu COVID-19.

— Dotarea corespunzătoare, prioritară a secțiilor de terapie intensivă.

Economie

— Subvenționarea șomajului tehnic în proporție de 75 % din salariul de bază, timp de trei luni, pentru angajații companiilor care și-au sistat activitatea pentru cel puțin două luni din cauza stării de urgență.

— Crearea unui Fond de garantare a creditelor, contractate de întreprinderile mici și mijlocii, în valoare de cel puțin 2 miliarde de lei.

— Dezvoltarea unei baze de date cu toate serviciile și produsele care pot fi acoperite de către IMM-urile locale.

Agricultură

—Compensarea pierderilor generate de secetă sau îngheț, pentru culturile afectate în proporție de cel puțin 30 % și suport pentru procurarea semințelor noi, inclusiv prin contractarea unui credit extern.

— Garantarea de către stat a creditelor oferite celor mai afectați agricultori, cu facilitatea de asigurare a unei vacanțe de plată.

— Creșterea cu până la 10 % a subvențiilor pentru echipamentele sistemelor de irigare și protecție contra calamităților.

Protecție socială

— Suport pentru vârstnicii solitari prin organizarea livrării pachetelor alimentare pe perioada restricțiilor și oferirea a cel puțin 10 măşti chirurgicale gratuite celor din grupul de risc.

— Amânarea ratelor la credit și a plăților aferente pentru cei care și-au pierdut veniturile în această perioadă.

— Elaborarea unui program național de recalificare a șomerilor.

Educație

— Compensarea parțială a salariului unuia dintre părinți care stă acasă cu copiii, în cazul suspendării procesului educațional în grădinițe.

— Asigurarea urgentă cu calculatoare a elevilor din familiile cu venituri reduse și a cadrelor didactice care nu dispun de acestea.

— Asigurarea fondurilor pentru conexiune la internet pentru toate instituțiile educaționale.

Transparența instituțiilor publice

— Organizarea online a ședințelor Parlamentului în perioada crizei pandemice.

— Asigurarea accesării gratuite online a Monitorului Oficial.

— Oferirea accesului gratuit pentru presă la orice informație de interes public.

Diaspora

— Evidența persoanelor din diaspora aflate în dificultate și facilitarea reîntoarcerii lor acasă.

— Asigurarea rambursării costurilor biletelor de avion pentru zborurile anulate pe timp de pandemie.

— Lansarea campaniilor de informare cu privire la regulile de aflare și ședere în spațiul UE.

Totodată, în baza solicitărilor asociațiilor de ramură și a organizațiilor de profil, în urma consultărilor publice cu societatea civilă, cu experții din domeniu și reprezentanți ai autorităților, deputații PAS au elaborat mai multe pachete de legi menite să îmbunătățească cadrul normativ în vigoare și să aducă beneficii considerabile cetățenilor din diferite categorii sociale.

Dintre cele mai importante aspecte, circumscrise de proiectele și inițiativele legislative propuse de PAS, vom menționa, în mod special, pe cele ce se referă la:

Sistemul public de pensii și asigurări sociale

# Creșterea pensiei minime și echivalarea graduală a acesteia cu valoarea minimului de existență.

# Recalcularea pensiilor de dizabilitate ale persoanelor care continuă să muncească după stabilirea pensiei și acordarea condițiilor mai favorabile de pensionare pentru cei care îngrijesc de persoane cu dizabilități severe.

# Eficientizarea procesului de recalculare a pensiilor fără a obliga deplasarea cetățenilor la ghișeu și evitarea rândurilor.

# Stabilirea indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă indiferent de durata stagiului de cotizare etc.

Sistemului de salarizare și Codul muncii

# Acordarea zilelor libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, pe toată durata suspendării, în mod forțat a procesului educațional în cazul condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme.

# Asigurarea a 75 % din salariul mediu lunar pentru unul din părinții care stă acasă cu copiii din cauza închiderii grădinițelor, pe perioada pandemiei etc.

Agricultură

# Taxarea inversă cu TVA.

# Suspendarea obligațiilor fiscale și a procedurilor de executare silită în privința gospodăriilor țărănești de fermier inactive.

# Acordarea creditelor fără dobândă pentru sectorul agricol etc.

Climat investițional și mediu de afaceri

# Program de garantare de către stat a creditelor contractate de agenții economici afectați de criza pandemică COVID-19.

# Reducerea poverii fiscale pentru facilitățile acordate angajaților.

# Amânarea penalităților pentru întârzierea la plata impozitelor de către agenții economici în perioada stării de urgență.

# Proiectul de hotărâre privind adoptarea Declarației drepturilor Întreprinderilor Micro, Mici și Mijlocii.

Administrație Publică Locală

# Majorarea bugetelor primăriilor printr-o nouă redistribuire a taxei pentru resursele naturale.

# Consolidarea bugetelor locale printr-o nouă redistribuire a 50 % din taxa pentru folosirea drumurilor etc.

Taguri: #Parlament2021
Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente