Actualitate

UE cere Ungariei să-şi modifice legislaţia cu privire la lictaţiile publice, din cauza unor fraude sistematice la fonduri europene

 ”Informaţie falsă. Guvernul nu a primit vreo cerere de la Comisia Europeană, nici oficială şi nici neoficială”, a scris pe Twitter un purtător de cuvânt al Guvenului lui Viktor Orban, Zoltan Kovacs.

Într-un document intern al Comisiei, datat la 28 ianuarie, pe care Reuters scrie că l-a consultat, CE deplânge un ”blocaj politic la cel mai înalt nivel” în Ungaria cu privire la o reformarea codului licitaţiilor publice – care ar conduce la nereguli sistematice şi la o supraestimare a preţurilor.

Oficiul european de luptă împotriva fraudei (OLAF) semnala anul trecut, într-un raport, nereguli de aproape 4% la cheltuieli din fonduri europene în Ungaria, în perioada 2015-2019, în contextul în care media în UE este de 0,36%, iar Slovacia se situează după Ungaria cu 0,53%.

Viktor Orban contesta concluziile OLAF în septembrie, într-un interviu acordat Reuters, care prezintă Ungaria drept statul UE cu cele mai numeroase nereguli în gestionarea fondurilor europene.

Budapesta – care se află în colimatorul europenilor din cauza unor atingeri aduse statului de drept – urmează să obţină ajutoare directe în valoare de 6,3 miliarde de euro în cadrul planului european de relansare economică post-covid, în cazul în care îşi depune planul de cheltuieli înaintea datei-limită, la sfârşitul lui aprilie, şi este acceptat de CE şi celelalte state membre UE.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *