Un moldovean, cercetat penal după ce a vrut să treacă frontiera cu un permis de conducere fals, găsit pe o stradă din Germania

Un moldovean s-a ales cu proces verbal, după ce la vamă i-ar fi depistat un permis de consucere fals. Potrivit lui aflându-se în orașul Trier, Germania l-ar fi găsit pe o stradă. După ce l-a luat de jos, a făcut o postare pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Acesta nu s-a gândit nici o clipă că această simplă întâmplare îi poate aduce răspundere penală.

Foto: border.gov.md

Incidentul a fost înregistrat în după amiaza zilei de ieri, 9 februarie curent în punctul de trecere Sculeni.

Pe sensul de ieșire din țară s-a apropiat un microbuz de model Volkswagen, care efectua cursa Republica Moldova-Olanda. La volan se afla un locuitor al raionului Dubăsari, în vârstă de 31 de ani.

În timpul controlului, polițistul de frontieră a solicitat prezentarea tuturor documentelor deținute. Astfel, conducătorul auto a scos din portmoneu un permis de conducere, care ar fi fost eliberat de autoritățile naționale pe numele unui alt bărbat. Ulterior, s-a depistat că actul este fals.

Audiat, bărbatul a declarat că l-a găsit pe o stradă din orașul Trier, Germania. I-a atras atenția faptul că era un permis moldovenesc. După ce l-a ridicat de jos la postat pe o rețea de socializare în speranța că va găsi posesorul actului. Despre cele depistate nu cunoște nimic.

În repercursiune, pe numele bărbatului a fost întocmit proces verbal de constatare, iar actul va fi supus expertizei tehnice. Cercetările vor continua până la elucidarea circumstanțelor și încadrarea juridică a faptelor, în vederea aplicării măsurilor legale corespunzătoare.


Pub