Principală  —  Ştiri  —  Social   —   FOTO/ Din Italia în R.…

FOTO Din Italia în R. Moldova. Un moldovean, grav bolnav, transportat 4 mii de km cu ambulanța pentru a-și putea îmbrățișa din nou familia

Crucea Roșie Agrate Brianza a îndeplinit o misiune specială și complet ieșită din comun, la sfârșitul lunii ianuarie curent, notează presa din Italia.

Angajați din cadrul instituției medicale au călătorit cu ambulanța peste 4 000 de km, în total peste 50 de ore de condus, pentru a îndeplini dorința unui pacient în vârstă de 60 de ani, grav bolnavă, originar din R. Moldova.

Potrivit sursei citate, cetățeanul R. Moldova a ajuns în Italia pentru a putea primi tratamentul necesar pentru boala de care suferă. Între timp, pacientul s-a cazat la rude, iar când sănătatea lui s-a deteriorat dramatic, a cerut să-i mai poată îmbrățișa o dată pe cei dragi, care se află în R. Moldova. Conaționalul nostru le-a spus medicilor italieni că cel mai mult își dorește să-și petreacă timpul care îi mai rămâne de trăit, acasă, cu cei dragi.

„Pentru a realiza visul pacientului nostru, am plecat trei dintre noi, doi operatori, împreună cu președintele comitetului local, Matteo D’Alessandro. Am pornit la drum cu ambulanța și l-am însoțit pe bărbat până la destinația sa: am plecat pe 26 ianuarie, în jurul orei 18:00, după ce am făcut toate analizele și tampoanele necesae, și am călătorit aproximativ 30 de ore până am ajuns în capitala Moldovei. În ultimii 150 de km sau cam așa am avut de-a face cu o furtună teribilă de zăpadă și temperaturi chiar sub -10 grade. Am continuat cu 30 km pe oră, după ce am montat lanțurile și trebuie să spun că a fost destul de dificil să ne concentrăm și să menținem ambulanța pe drum. Am ajuns la destinație pe 29 ianuarie 2021, în toiul nopții ”, spune Niccolò Brembilla, unul dintre operatorii care au participat la călătorie.

La Chișinău am fost întâmpinați de o altă ambulanță, pentru o reevaluare a sănătății pacientului, întrucât pe parcursul întregii călătorii a fost asistat doar de noi, operatorii. De fapt, nu a fost niciun medic sau asistente la bord. Din fericire, starea de sănătate a pacientului a fost stabilă și astfel pacientul nostru a reușit în cele din urmă să ajungă la el acasă și să-i îmbrățișeze, din nou, pe cei dragi”, a mai adăugat unul dintre muncitorii de la Crucea Roșie Agrate Brianza.

Prin urmare, misiunea noastră a avut succes. Trebuia doar să ne întoarcem imediat în România, așa cum am fost sfătuiți: ne-am confruntat apoi cu alți 150 km sub zăpadă, pentru a ajunge la un mic hotel unde ne-am odihnit doar câteva ore. A doua zi dimineață am plecat în Italia.

A fost o călătorie importantă și de impact, din punct de vedere emoțional. De asemenea, a fost, în anumite privințe, complicat, furtuna de zăpadă, de exemplu, a îngreunat misiunea noastră. La final, suntem mândri și onorați că am reușit să facem față acestei experiențe”, concluzionează Niccolò, de părere unanimă cu colegul său și președintele misiunii.

„A fost o slujbă extraordinară, cea organizată și desfășurată de Crucea Roșie din Agrate, o ușurare a sufletului pentru un pacient în stare gravă cu o singură dorință: să simtă din nou îmbrățișarea caldă a membrilor familiei. Singurul leac natural capabil să atenueze cele mai incurabile afecțiuni”, a notat presa din peninsulă despre acest caz.