Principală  —  Ştiri  —  Social   —   Lucrătorii medicali sunt instruiți în…

Lucrătorii medicali sunt instruiți în legătură cu organizarea procesului de vaccinare anti-COVID

În perioada 10-12 februarie curent, conducătorii și lucrătorii medicali din cadrul instituțiilor medico-sanitare publice, asistenței medicale primare, cadrele științifico-didactice, studenții și medicii-rezidenți vor fi instruiți cu privire la asigurarea și administrarea vaccinului împotriva COVID-19. Instruirile sunt organizate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Agenția Națională pentru Sănătate Publică,  în parteneriat cu Biroul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății.

Subiectele discutate sunt: asigurarea și administrarea în timp util a vaccinurilor sigure și eficiente  împotriva COVID-19, distribuția,  păstrarea, administrarea vaccinurilor și managementul evenimentelor/efectelor adverse post-imunizare.

Vaccinarea împotriva COVID-19 este un proces responsabil, care presupune implicarea plenară a autorităților publice atât la nivel central, cât și local, conform competențelor, începând de la recepționarea vaccinului până la repartizarea și administrarea acestuia. Este extrem de necesar să ne consolidăm eforturile, astfel încât, campania de vaccinare să se desfășoare conform Planului național de imunizare”, a menționat, în debutul primei ședințe de instruire, secretarul de stat, Tatiana Zatîc.

În context, aceasta a prezentat acțiunile care urmează să fie întreprinse de către conducătorii instituțiilor medicale,  pentru a definitiva pregătirele pentru imunizarea împotriva COVID-19.

„Crearea unui vaccin sigur și eficient împotriva COVID-19, producerea și distribuția acestuia înseamnă eforturi considerabile la nivel global, regional și național. Lucrătorii medicali, cei din prima linie de luptă cu pandemia COVID-19, vor beneficia primii de vaccin, de aceea rolul lor este unul esențial în transmiterea mesajelor și convingerea celorlalți să le urmeze exemplul pentru a diminua impactul devastator al pandemiei”, a menționat Stela Gheorghiță, coordonatorul programelor de urgențe în sănătate publică, Biroul OMS din Republica Moldova.

La data de 9 februarie curent, Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică a aprobat instituirea Comitetului Național de Monitorizare a Implementării Planului Național de Imunizare împotriva COVID-19. De asemenea, prin Ordinul MSMPS, a fost instituit Comitetul de Coordonare a Imunizării împotriva COVID-19, pe lângă MSMPS, sarcina căruia este de coordona și supraveghea procesul de imunizare împotriva COVID-19, în conformitate cu Planului Național de Imunizare anti-COVID-19.