/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 784: Atac sângeros la Cernihov și incendiu puternic în Crimeea. Zelenski convoacă Consiliul Ucraina-NATO

Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii de la Chișinău condamnă acțiunile ilegale ale pacificatorilor împotriva jurnaliștilor TV8

missing
10 februarie 2021, ora 19:56

Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii, Steven Fisher, și-a exprimat îngrijorarea față de incidentul privind blocarea jurnaliștilor TV8 de către pacificatorii ruși la punctul de control din satul Gura Bîcului, raionul Anenii Noi. Într-o postare pe o rețea socială oficialul a scris că libertatea de exprimare este un drept universal care a fost încălcat de așa-zișii pacificatori.

„Pacificatorii ruși nu au dreptul să împiedice desfășurarea activități jurnaliștilor din Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Libertatea de exprimare este un drept universal al omului”, a scris ambasadorul UK.

Ambassador Steven Fisher expressed the United Kingdom’s concern at the treatment of TV8.MD journalists by Russian…

Publicată de UK in Moldova – British Embassy Chisinau pe Miercuri, 10 februarie 2021

Amintim că, jurnaliștii TV8, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco, realizatorii emisiunii „Dincolo de Nistru” – au fost reținuți marți, 9 februarie, timp de aproape peste două ore, la trecerea de pe Nistru, în satul Gura-Bacului, de către câțiva așa-ziși pacificatori.

Militarii, care purtau pe uniforme simbolurile Federației Ruse, fiind înarmați, le solicitau insistent colegilor noștri să șteargă imaginile foto-video înregistrate. Ziariștii însă au refuzat să se conformeze și au chemat poliția și intervenția Comisiei Unificată de Control. După lungi negocieri și discuții, jurnaliștilor li s-a permis să plece. Chiar și așa, aceștia au afirmat că vor depune o plângere la poliție.

Și Asociația Promo-LEX a condamnat abuzurile și intervențiile nejustificate ale reprezentanților din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. Acesta nu este primul incident de acest fel. În vara anului trecut, Viorica Tătaru și Andrei Captarenco au fost agresați de militarii din trupele de pacificatori, care purtau pe uniforme simbolurile Federației Ruse.

Aceștia i-au reținut pe colegii noștri în timp ce intenționau să traverseze râul cu bacul, pentru a ajunge pe malul drept. Conflictul a durat în jur de o oră și a fost aplanat abia după ce jurnaliștii au cerut ajutorul poliției de la Dubăsari.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram