Deși Dodon a anunțat că PSRM nu va vota pentru Guvern, Bolea spune că „decizia urmează să fie luată”
Fracțiunea PSRM urmează încă să ia o decizie dacă va vota sau nu Guvernul Gavrilița. Declarația a fost făcută, astăzi, de către deputatul socialist Vasile Bolea. Și asta chiar dacă, acum câteva zile, liderul formațiunii a anunțat că PSRM nu va vota pentru învestirea Guvernului.
„Cum și a declarat președintele partidului, discuții vom avea în cadrul partidului și decizia urmează să fie luată de Executivul politic. Evident că o să vină și propuneri din partea președintelui partidului”, a menționat Vasile Bolea.
Deputatul a fost întrebat dacă înseamnă asta că formațiunea și-a schimbat poziția.
„Noi nu ne schimbăm pozițiile. Evident, suntem o echipă, încă o dată vă spun... Ceea ce a declarat domnul președinte, să luați în considerare lucrurile respective”, a explicat acesta.
Amintim că Igor Dodon a declarat că Partidul Socialiștilor nu va vota Guvernul Gavrilița, iar în luna iunie în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
comentarii: