image
Sursa foto: unmiss.unmissions.org

Viitorul Guvern condus de Gavrilița își propune crearea unui Tribunal anticorupție pentru dosare de amploare; Reacția PSRM

Constituirea Tribunalului și a Curții de Apel Anticorupție care vor examina dosarele de mare corupție instrumentate de Procuratura Anticorupție. Este una dintre măsurile incluse în Programul de Guvernare „Moldova Bună”, propus de Guvernul Gavrilița.

Potrivit programului, judecătorii Tribunalului și a Curții de Apel Anticorupție urmează să fie selectați de o comisie independentă de experți, inclusiv internaționali.

Printre măsurile anticorupție se numără și reformarea Procuraturii Anticorupție după modelul DNA din România, cu limitarea competențelor acesteia exclusiv la marea corupție și lichidarea Centrului Național Anticorupție.

De cealaltă parte, președintele Comisiei juridice din Parlament, socialistul Vasile Bolea, consideră că unele prevederi din programul Guvernului Gavrilița în ceea ce ține de justiție sunt neconstituționale.

„Am văzut niște chestiuni legate de reforma justiției. Mi se pare că urmează să fie eliberați toți judecătorii și procurorii de la noi din țară și invitați așa-numiții experți internaționali care să facă justiție. Sunt niște lucruri neconstituționale referitor la crearea unui tribunal și a unei Curți de Apel anticorupție. Constituția nu prevede crearea unor instanțe specializate”, a comentat deputatul PSRM.

Precizăm că premierul desemnat, Natalia Gavrilița, a depus luni în Parlament lista viitoarei sale echipe și programul de guvernare intitulat „Moldova Bună”. Biroul Permanent urmează să anunțe data ședinței în care viitorul executiv va cere votul de încredere al deputaților.

Noutăţile partenerilor

comentarii: