(doc) După ANI și PG, vine DNA-ul românesc. Odnostalco cere autorităților din România să verifice averea Alei Nemerenco: Să ne spună și ei dacă „este om bun"

Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, anunță că a solicitat Agenției Naționale de Integritate din România și DNA-ului românesc să verifice averea consilierei prezidențiale, pe domeniul sănătății, Ala Nemerenco. Decizia vine la o zi după ce a fost sesizat ANI-ul și Procuratura Generală pe aceeași cauză.

Foto: colaj

„În condițiile în care, în 2016, Ala Nemerenco a deținut funcția de consilier al ministrului român al Sănătății, Vlad Voiculescu, iar o parte din proprietățile și companiile tăinuite de ea se află în România, am cerut astăzi DNA-ului și ANI-ului din țara vecină să investigheze și ei încălcările înregistrate în raport cu doamna Nemerenco.

Coincidență sau nu, dar veniturile unei companii din România a familiei Nemerenco au crescut brusc anume în 2016, când Ala Nemerenco a deținut funcția de consilier al ministrului român al Sănătății. Mai mult, pensiunea "Zimbrii Ceahlăului" a familiei Nemerenco, care nu a fost declarată de către consilierul prezidențial Nemerenco, dar care aparține familiei sale, a fost construită cu ajutorul fondurilor europene.

În context, deputatul spune că a cerut ca DNA să verifice și legalitatea utilizării fondurilor europene, în condițiile în care pensiunea familiei Nemerenco este una "de tip închis" și nici nu este clar profilul activității acesteia și menirea ei reală. Astfel, vrem să ne spună și DNA-ul românesc dacă Ala Nemerenco "este om bun", cum încearcă să ne convingă Maia Sandu”, a scris Odnostalco.

fb/Vladimir Odnostalko / Sursa:fb/Vladimir Odnostalko

Deputatul socialist Vladimir Odnostalco a solicitat ieri Autorității Naționale de Integritate și Procuraturii Generale, să verifice declarațiile de avere și interese personale ale consilierei prezidențiale în domeniul sănătății, Ala Nemerenco. Deputatul PSRM susține că există „prea multe informații despre neconcordanțele în declarațiile de avere și interese ale Alei Nemerenco”. De altfel, Maia Sandu a declarat că acestea sunt atacuri la adresa ei, va insista să fie investigate toate informațiile, iar cei implicați – să fie sancționați.

Consiliera președintei, Maia Sandu, în domeniul sănătății, Ala Nemerenco, a anunțat că a inițiat procedurile juridice de acționare în judecată a deputaților socialiști Vladimir Odnostalco, Alla Darovannaia, Nichita Țurcanu. Acesta s-a întâmplat după ce aceștia au invocat faptul că șase persoane, printre care și consiliera prezidențială, au primit diplome de master la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „fără a susține examene de admitere, fără a participa la cursuri și fără a apăra o teză de master”.


Pub