Adunarea Naţională, Camera inferioară a Parlamentului Franţei, a aprobat, marţi seară, decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară pentru alte aproape patru luni, informează Agenţia France-Presse şi postul Europe 1, scrie digi24.ro.
Decizia prelungirii stării de urgenţă sanitară a fost aprobată definitiv de Adunarea Naţională cu un raport de voturi de 278 la 193.
Starea de urgenţă sanitară permite impunerea de restricţii, inclusiv privind deplasarea, în contextul pandemiei.
Franţa a raportat până în prezent 3,4 milioane de cazuri de coronavirus şi 79.572 de decese. De mai bine de două săptămâni la nivel național este în vigoare o interdicție de circulație pe timpul nopţii la nivel naţional, părăsirea locuinţei după ora 18:00 nefiind permisă decât în situaţii excepţionale.
La nivel mondial, până în prezent au fost raportate 106,6 milioane de cazuri de coronavirus şi 2,33 de milioane de decese, potrivit datelor centralizate de Universitatea Johns Hopkins (SUA).
Cele mai afectate ţări sunt Statele Unite, India, Brazilia, Marea Britanie şi Rusia.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!