Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   FOTO/ În Belarus a început…

FOTO În Belarus a început procesul de judecată în cazul celor două jurnaliste ale televiziunii de opoziţie „Belsat”

În Belarus a început marţi, 9 februarie, procesul de judecată în cazul celor două jurnaliste ale televiziunii de opoziţie Belsat, care riscă trei ani de închisoare pentru „atingere gravă adusă ordinii publice”, relatează Belsat, într-o postare pe rețelele sociale.

Procesul a început în pofida apelurilor internaţionale de punere a lor în libertate.

Procesul în cazul Katerinei Andreeva și Daria Chultsova se desfășoară în instanța din districtul Frunzensky din capitala Belarusului.

Anunțul despre desfățurarea procesului a fost făcut de Belsat printr-un mesaj publicat pe Twitter.

„Belsat” scrie că, practic, jurnaliștilor independenți nu li s-a permis accesul la proces – cu câteva excepții. Sursa relatează că participanți la ședință au fost doar reprezentanți ai presei beloruse și ruse acreditate și de stat, precum BelTA, ONT, TASS, Sputnik. Unii dintre jurnaliști au fost lăsați să aștepte în fața ușilor din hol.

Daria Ciulţova şi Katerina Bahvalova, corespondente ale televiziunii de opoziţie Belsat, care emite din Polonia, au fost arestate de poliţia antirevoltă la 15 noiembrie în apartamentul de unde tocmai filmaseră dispersarea violentă a unei manifestaţii în sprijinul unui militant al opoziţiei ucis cu câteva zile mai devreme.

Încarcerate de atunci, cele două jurnaliste de 23 şi respectiv 27 de ani au fost acuzate de „organizarea şi pregătirea de acţiuni de natură să aducă gravă atingere ordinii publice”, riscând până la trei ani de închisoare.