image
Sursa foto: captură video

Bilanțul tragediei din Himalaya a crescut la 18 morți: Salvatorii încearcă să scoată zeci de oameni blocați într-un tunel

Cel puţin 18 persoane au murit şi alte 200 sunt în continuare date dispărute în urma tragediei provocate de viitura produsă de prăbuşirea unui fragment dintr-un gheţar în Himalaya, scrie Agerpres, preluând AFP.

200 de salvatori au fost mobilizaţi pentru reluarea căutărilor luni dimineață, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei de frontieră indo-tibetană (ITBP).

Cel puţin 200 de persoane sunt date dispărute şi 18 cadavre au fost găsite, a declarat pentru presă premierul statului Uttarakhand, Trivendra Singh Rawat.

Majoritatea persoanelor dispărute lucrau la două centrale hidroelectrice de pe barajul Richiganga. Unele dintre victime au rămas prinse în două tuneluri blocate de ape, noroi şi pietre.

12 persoane au fost salvate duminică din unul dintre tuneluri, însă există în continuare 25 până la 35 de persoane blocate în al doilea tunel, a declarat Piyoosh Rautela, responsabil pentru ajutorarea victimelor dezastrelor din statul Uttarakhand.

Dificultăţi tehnice au împiedicat operaţiunile de salvare în tunel, însă acesta a fost curăţat pe o lungime de 90 de metri, fiind posibil accesul în interior, a declarat Vivek Kumar Pandey, un alt oficial local.

Enorma cantitate de apă a devastat valea râului Dhauliganga, distrugând tot ce se afla în calea sa, un complex hidroelectric fiind acoperit de ape, conform imaginilor surprinse de localnici îngroziţi.

Locuitori din regiune au fost de asemenea luaţi de ape în timp ce se aflau cu animalele la păscut, au spus autorităţile.

Din cauza topografiei sale deluroase, regiunea în care s-a produs viitura este predispusă la astfel de dezastre naturale.

Experţii sunt de părere că degradarea mediului înconjurător, provocată de lărgirea drumurilor şi amenajarea de hidrocentrale, au făcut ca întreaga zonă să devină şi mai vulnerabilă.

În iunie 2013, ploile torenţiale cauzate de cel mai abundent sezon musonic din ultimii 90 de ani au provocat inundaţii catastrofale, soldate cu circa 6.000 de victime.

Noutăţile partenerilor

comentarii: