Ei bine, răspunsul ţine mai mult ca în cazul autoturismelor de nişte preferinţe personale, de un stil de viaţă diferit pe care ţi l-ai dori, poate. Autobuzul despre care vorbim azi aparţine de un model renumit, mai bine zis o familie de modele pe baza căreia germanii au produs cândva şi camioane, şi autobuze, şi pick-up-uri, şi tot ce ţi-ai fi putut imagina. Familia L 319 a fost lansată în 1955 şi a stat în producţie până în 1968, devenind legendară prin simplitate în construcţie, capacitate nepretenţioasă de a munci şi, desigur, durabilitate în timp. Iar în 1955 marea inovaţie a acestui model era faptul că reuşise să încadreze motorul în faţă, în interiorul formei sale, fără a avea nevoie de o capotă separată, sau fără a-l pune în partea din spate, aşa cum făceau alţi concurenţi.

Motoarele nu erau foarte puternice, la început. Iar autobuzul, despre care vorbim noi azi, a primit al doilea motor, ca şi cronologie, lansat în gama acestui model — un benzinar de doar 1.9 litri, cu 4 cilindri în linie, care dezvolta 65 CP. Să împingi un ditamai autobuz cu o asemenea putere nu era uşor, aşa că totul se rezolva cu rapoarte de transmisie mai mici, care, pe de altă parte, făceau posibilă atingerea unei viteze maxime de doar 95 km/h.

Exemplarul ăsta de autobuz nu şi-a început viaţa la fel de degajat, însă. A slujit primii săi 30 de ani drept maşină a pompierilor din Danemarca, stând de veche la o moară, într-un sătuc danez. Alegerea motorului pe benzină era motivată tocmai de asta, pentru că alternativa diesel era mai lentă în viteză, dar cea mai mare problemă a dieselului de atunci era nevoia unui minut complet de pregătire a bujiilor incandescente pentru pornire. Da, nu e ca la dieselurile de azi!

Însă tocmai serviciul de pompieri a şi păstrat autobuzul aproape conservat în timp, în 30 de ani el parcurgând doar 6,000 km, până când a ajuns în mâinile unui colecţionar, care l-a reconfigurat total în camper van-ul de azi.

Caroseria autobuzului e vopsită într-un argintiu vizibil de la o poştă, iar roţile au un soi de argintiu mat pe ele. Van-ul are un aspect foarte metalic, de parcă şi-ar dezgoli însăşi structura sa şi arată impecabil de stilat.

Pe dinăuntru planşa de bord e păstrată în formă originală, dar compartimentul spate e o adevărată casă de vacanţă pe roţi! Aici există un aragaz, o chiuvetă, o masă de bucătărie, multe sertare de depozitat, şi câteva banchete de stat frumos în mijlocul naturii. Nu există un pat, din lipsă de spaţiu, dar nici nu se prea simte necesitatea lui.

Şi cât costă emoţia de a deţine un autobuz clasic Mercedes-Benz, care şi-a făcut slujba în serviciul de pompieri primii 30 de ani şi apoi a călătorit în libertatea Europei alţi 32 de ani? Ei bine, cam cât un E-Class nou nouţ de azi — 55,000 euro! Şi apropo, vânzătorul i-a făcut o estimare oficială a valorii vehiculului său în anul 2019, din pură curiozitate, la o companie specializată în vehicule clasice. Valoarea confirmată prin acel certificat e de 70,000 euro. Prin urmare, cei 55,000 euro, ceruţi azi pe el, ar fi un soi de preţ la ofertă!

Mai multe despre restaurarea acestuai, despre kilometrii de pe bord de azi ai autobuzului și mai multe imagini, găsiți în articolul de pe PiataAuto.md.

---