„Îngrijitor la domiciliu” – o nouă meserie oficial aprobată în Moldova de către Ministerul Sănătății

Manage-HomeCare

Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a aprobat standardul de exercitare a unei noi profesii în Moldova, cu titlul de „Îngrijitor la domiciliu”.

În Monitorul Oficial a fost publicat Ordinul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nr. 31 din 25 ianuarie 2021 cu privire la aprobarea standardului ocupațional „Îngrijitor la domiciliu”.

Conform documentului, meseria face parte din categoria celor ce prezintă o cerere în creștere, luând în considerare îmbătrânirea populației și politicile de prestare a îngrijirilor pe bază comunitară.

Cine poate deveni îngrijitor la domiciliu?

Ocupația de îngrijitor la domiciliu se practică în domeniul serviciilor de îngrijire socio-medicale la domiciliu, oferit de către prestatori de servicii sociale și medicale, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare.

Îngrijitorul la domiciliu este persoana instruită, care deține abilități specifice și competenţe profesionale de îngrijire pentru acordarea unor servicii preventive, curative, de reabilitare și paliative sub monitorizarea/coordonarea lucrătorilor medicali.

Totodată, profesia necesită o perioadă redusă de formare profesională, costuri aferente acestei pregătiri, precum și gama de servicii medico-sociale combinate prestate de o singură persoană.

Investiția în meseria dată pe termen lung reprezintă o oportunitate economică și un domeniu prioritar pentru crearea de locuri de muncă și sprijin social pentru familii.

Codul CORM atribuit meseriei este 532203, iar nivelul CNCRM – 3.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente