/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

România va încerca să producă vaccinul anti-Covid și nu-l va achiziționa pe cel rusesc, Sputnik V

missing
06 februarie 2021, ora 16:26

Premierul român Florin Cîțu a declarat, astăzi, că România va încerca să producă vaccinul anti-Covid, la Institutul Național de Cercetare Cantacuzino. Acesta a spus că a discutat cu executivul european despre disponibilitatea de a produce serul. Totodată, el a afirmat că România nu va achiziționa vaccinul rusesc Sputnik V, scrie Digi 24.

Întrebat dacă România a discutat cu Rusia sau China pentru a achiziţiona vaccinuri produse de aceste țări, în contextul în care Ungaria a luat două milioane de doze de vaccin Sputnik V, prim-ministrul a declarat: „Nu, România a avut o comunicare cu Comisia Europeană. Vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. Am trimis o scrisoare, în urma unei întrebări adresate de Comisia Europeană, şi ne-am arătat disponibilitatea de a produce vaccinul în România. Asta este calea pe care mergem noi”.

Întrebat când va începe statul român să producă serul, Florin Cîțu a răspuns: „Am început discuţiile. Am spus că avem capacitatea. Aşteptăm răspunsul Comisiei Europene în acest sens”.

Liderii din Franța, Germania și Comisia Europeană sunt printre oficialii europeni de rang înalt care lasă deschis drumul aprobării vaccinului Sputnik V produs de Rusia.

Ungaria este prima țară UE care a aprobat vaccinul rusesc Sputnik V împotriva COVID-19. Statul a optat pentru achiziţionarea de vaccinuri din Rusia şi China pentru a accelera campania de vaccinare.

În pofida numeroaselor critici cu privire la lansarea timpurie, vaccinul rusesc Sputnik V s-a dovedit a avea o eficiență de 91,6% împotriva îmbolnăvirii cu Covid-19.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram