Principală  —  IMPORTANTE   —   Candidata desemnată la funcția de…

Candidata desemnată la funcția de premier, despre votul în Parlament: „Avem șanse foarte puține, pentru că prezentăm cetățenilor un Guvern anticorupție, proeuropean”

Candidata desemnată la funcția de premier al R. Moldova, Natalia Gavriliţa, susține că sunt șanse puține ca Guvernul propus să fie votat luni în Parlament. Aceasta mai spune că va merge în Legislativ de câte ori va fi necesar pentru a putea fi declanșate alegeri parlamentare anticipate.

Declarațiile au fost făcute de Natalia Gavrilița vineri, 5 februarie, în cadrul emisiunii „Bună seara cu Mircea Surdu” de la Moldova 1.

„Avem șanse foarte puține, pentru că prezentăm cetățenilor un Guvern anticorupție, proeuropean, cu un program de guvernare serios, profesionist, puternic, care, cu adevărat poate aduce mai multă justiție și mai multă dreptate, mai multă bunăstare, care poate scoate R. Moldova din izolare internațională, care poate implementa viziunea de dezvoltare a țării pe care a propus-o Maia Sandu în alegerile prezidențiale. În cazul în care deputații călători, care au uitat de promisiunile cetățenilor, nu vor vota pentru acest program anticorupție și proeuropean, atunci noi suntem pregătiți pentru a veni în susținerea oamenilor și să pregătim țara de anticipate”, a mai spus Gavrilița.

Totodată, candidata desemnată la funcția de premier susține că eventualii miniștri în Guvernul propus au trecut „testul de integritate”.

„Acești oameni prin toată activitatea lor au demonstrat că sunt oameni integri. Sunt oameni care în mod cinstit și-au acumulat avuția. Toți au declarat ceea ce au acumulat în sectorul privat, în sectorul public. Au luat decizii care sunt cunoscute oamenilor. Au depus toate declarațiile. Acum vedem într-adevăr, o campanie de dezinformare. Noi suntem convinși că oamenii deja știu să facă diferența între ceea ce este adevăr și ceea ce este minciună”, a mai spus Gavrilița.

Vineri, 5 februarie, a fost făcută publică lista eventualilor miniștri în Guvernul candidatei desemnată la funcția de premier al R. Moldova, Natalia Gavriliţa. Astfel, în componenţa echipei guvernamentale, care urmează să ceară vot de încredere Parlamentului, se regăsesc foşti miniştri din Guvernul Sandu, dar și membri din echipa Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS).

Lista eventualilor miniștri:

  • Mihai Popșoi – Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
  • Ion Luca – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
  • Anatolie Nosatîi – Ministerul Apărării
  • Andrei Spînu – Ministerul Economiei și Infrastructurii
  • Anatolie Topală – Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării
  • Rozalina Albu – Ministerul Finanţelor
  • Ala Nemerenco – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
  • Viorel Cibotaru – Viceprim-ministru pentru Reintegrare
  • Ana Revenco – Ministerul Afacerilor Interne
  • Sergiu Litvinenco – Ministerul Justiției

La 27 ianuarie curent, președinta R. Moldova, Maia Sandu, a înaintat candidatura Nataliei Gavrilița pentru funcția de prim-ministră.

Anterior, Natalia Gavrilița a ocupat funcția de ministră a Finanțelor în Guvernul condus de Maia Sandu.

Natalia Gavrilița a fost directoare generală a Fondului Global pentru Inovare (GIF) cu sediul la Londra, Marea Britanie. În 2013-2015, a fost angajată la Chișinău, la Ministerul Educației, fiind secretară de stat și șefă a Cabinetului. În 2009-2013, a activat la Oxford Policy Management ca manager de portofoliu și consultant superior. Înainte de asta a fost angajată în Guvern, șefă a departamentului de politică și coordonare a ajutoarelor. În 2007-2008, a lucrat la Ministerul Economiei și Comerțului, în calitate de șefă a departamentului pentru politici și dezvoltare macroeconomică. Până a ajunge în Guvern, a activat la mai multe instituții din străinătate.