CSJ respinge cererea de recuzare a procurorului general, depusă de Viorel Morari

Mădălin Necșuțu
05/02/2021
Colaj: CIJM

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a respins, vineri, cererea de recuzare a procurorului general al R. Moldova, Alexandr Stoianoglo, depusă de către șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție (PA), Viorel Morari.

„Cererea de recuzare nu este însoțită și susținută prin probe, ce ar reda că Procurorului General în cauza penală ce se instrumentează în privinţa lui Morari Viorel, ar fi întreprins acţiuni de urmărire penală în scopul exercitării nemijlocite a urmăririi penale sau că acesta ar conduce personal urmărirea penală, or actele adoptate de acesta în cauza penală poartă doar un caracter organizatoric al procesului penal.

În condițiile expuse supra, se relevă că suspiciunea de imparțialitate rezonabilă a Procurorului General nu este argumentată de drept, nefiind aplicabile prevederile art. 33 alin. (2) pct. 6) Cod de procedură penală”, se menționează în Încheierea CSJ.

Morari a depus, pe 22 ianuarie, o cerere de recuzare a procurorului general, Alexandr Stoianoglo de la efectuarea urmăririi penale în cauza penală în care este cercetat.

Morari a invocat faptul că în privinţa sa au fost pornite două cauze penale, care au fost conexate şi că ordonanța de pornire a urmăririi penale în privința lui a fost semnată de către șeful PG, care, potrivit lui Morari, îl acuză public, iar prin aceste acțiuni „i-a fost adusă atingere dreptului la un proces echitabil şi prezumției de nevinovăției”.

Mădălin Necșuțu
05/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii