Moldova, în „categoria roșie”. Ucraina a stabilit condiții speciale pentru moldovenii care merg în statul vecin 

Ilie Gulca
05/02/2021

Autoritățile ucrainene au stabilit că Republica Moldova se află pe lista statelor cu risc epidemiologic crescut – „categoria roșie”. În aceste condiții, cetățenii Republicii Moldova care călătoresc în statul vecin trebuie să prezinte la punctele de frontieră rezultatul negativ al testării COVID-19 sau vor intra în carantină pe o perioadă de 14 zile. Despre acest lucru a informat Ambasada Ucrainei într-un comunicat.  

Persoanele dintr-un stat aflat în „categoria roșie” sau care, în ultimele 14 zile, au fost într-o țară din „categoria roșie” și intenționează să călătorească în Ucraina vor prezenta la punctul de trecere a frontierei rezultatul negativ al testării COVID-19 (prin metoda PCR), efectuat nu mai târziu de 48 de ore înainte de trecerea frontierei de stat și emis în limba rusă sau engleză. Altfel, aceste persoane vor intra în carantină pentru o perioadă de 14 zile, în locuri determinate.

Drept alternativă a carantinei, precizează Ambasada Ucrainei, există opțiunea autoizolării la domiciliu, dacă persoana consimte acest lucru prin înscrierea în aplicația Guvernului Ucrainei “Activ de acasă/Дій вдома”. În același timp, cetățenii străini care se află în autoizolare sau carantină pe teritoriul Ucrainei au posibilitatea de a efectua testarea COVID-19 (prin metoda PCR) în laboratoarele medicale ucrainene în decurs de 48 ore de la traversarea frontierei.

Tranzitarea teritoriului Ucrainei în ambele sensuri de către cetățenii Republicii Moldova poate fi realizată în baza prezentării unei dovezi a faptului că aceasta va fi efectuată în decurs de 48 ore – drept exemplu, biletul de călătorie cu autocarul/avionul – și a poliței de asigurare medicală, care să acopere costurile unui eventual tratament pentru Covid-19 și/sau costurile privind cheltuielile de carantină emisă de o companie de asigurări din Ucraina sau de o companie de asigurări străină, care are reprezentanță în Ucraina.

Ilie Gulca
05/02/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii