fbpx

Israel: A fost descoperit un potențial tratament pentru COVID-19, cu o eficiență de 95%

Specialiștii din cadrul centrului medical Ichilov din Tel Aviv au anunțat că au descoperit un potențial tratament pentru virusul COVID-19. Acesta ar avea o eficiență de 95%.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Este vorba despre medicamentul EXO-CD24, dezvoltat de echipa de pacienți a profesorului Nadir Arber.

În cadrul studiului, tratamentul a fost administrat unor pacienți cu forme moderate și severe de COVID-19. Din cele 30 de persoane care au primit tratamentul, 29 au arătat o îmbunătățire după două zile și au fost externați din spital după alte trei până la cinci zile. Și ultimul pacient și-a revenit, însă a avut nevoie de mai multe zile de recuperare.

Profesorul Arber a declarat că medicamentul EXO-CD24 este ieftin și eficient și trebuie administrat o dată pe zi, timp de cinci zile, scrie Times of Israel.

Medicamentul combate aşa-numita “furtună de citokine”, cauza majorităţii cazurilor de insuficienţă respiratorie la pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19.

Tratamentul se bazează pe exosomi – mici saci cu lichid pe care organismul îi folosește pentru comunicarea intercelulară – pentru a transporta proteina CD24 în plămâni.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button