‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
miercuri, 13 martie, 2024
3.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleTăierile la piersic. Forma de coroană - vas ameliorat

Tăierile la piersic. Forma de coroană – vas ameliorat

‹ adv ›
‹ adv ›

Pentru piersic, în condițiile climaterice ale țării noastre, una dintre cele mai recomandate forme de coroană este vasul ameliorat cu diverse modificări structurale, inclusiv aplatizat.

Caracteristici forma de coroană vas ameliorat

  • truchiul înalt de 50 cm;
  • axul central scurt;
  • 3-4 șarpante distanțate la 15-20 cm una de alta;
  •  unghiul de divergență al șarpantelor de 90o sau 120o;
  • 2-3 subșarpante, amplasate la 30-40 cm pe fiecare șarpantă.

Piersicul fructifică pe ramurile anuale care sunt amplasate uniform pe șarpante și subșarpante și care se renovează anual începând din anul 2.

Forma de coroană – vas ameliorat; FOTO: Conducerea și tăierea pomilor și arbuștilor

Tăieri la piersic în anul I de la plantare

Pomii plantați cu coroana proiectată din pepinieră: trunchi de cca 50 cm și 3 sau 4 ramificări bine dezvoltate, iar axul suprimat deasupra ultimei ramificări. Tăierea după plantare se efectuează primăvara devreme în următoarea subordine:

  • ramura superioară se scurtează la 10-15 cm;
  • a 2-a la 20-25 cm;
  • a 3-a și a 4-a (dacă este) se taie mai lung, astfel ca ramura inferioară să nu depășească lungimea de 30-35 cm;
  • scurtarea se face la un mugur exterior sau la o ramificare exterioară, care se taie deasupra primului mugure de la baza ei.

Dacă la plantare s-au utilizat pomi cu coroana neproiectată, formarea se inițiază în livadă.

Citește despre Bășicarea frunzelor la cais și piersic – tratamente.

Pomii cu tulpina puternică și multe ramificații, după plantare se taie astfel:

‹ adv ›
  • trunchiul până la înălțimea de 50 cm, se taie la inel toate ramificațiile;
  • în zona de formare a coroanei din ramificațiile bine dezvoltate cu unghiuri mari de inserție se aleg 3 sau 4 ramuri care vor fi următoarele șarpante, cu intervale de 15-20 cm între ele și unghiuri de divergență de 120o sau 90o;
  • ramurile care nu se folosesc la formarea coroanei se suprimă;
  • axul se elimină deasupra șarpantei superioare;
  • viitoarele șarpante se scurtează după cum a fost descris mai sus.
FOTO: sadomerok.ru

Dacă pomii plantați au ramificări slabe, acestea se scurtează până la primul mugure bine dezvoltat de la bază. Ramurile de pe trunchi până la înălțimea de 50 cm, se elimină la inel, iar axul se scurtează la 90-95 cm mai sus de nivelul solului.

Schema tăierilor de formare a vasului ameliorat la pomii de piersic în anii 1-3; FOTO: Vasile Babuc, profesor, doctor habilitat

În luna iunie, se aleg viitoarele șarpante – 3 sau 4 lăstari situați în zona proiectării coroanei, iar axul se elimină deasupra ultimului lăstar-șarpantă.

Citește și despre Tăieri la piersic: sfaturi utile și recomandări.

‹ adv ›

Tăieri la piersic în anul II

Primăvara devreme se elimină concurenții ramurilor de prelungire ale șarpantelor și ramurile verticale, „lacome” de pe laturile superioare, rămase din anul precedent și care îndesesc centrul coroanei.

Unele ramuri verticale, situate pe segmentele degarnisite ale șarpantelor, se scurtează la 3-4 muguri vegetativi pentru a fi transformate ulterior prin tăieri de transfer în ramuri laterale de rod, care ocupă spațiul liber.

Se corectează unghiurile de înclinare ale șarpantelor prin tăieri de transfer la o ramificare exterioară cu poziția necesară. Dacă ramurile de prelungire depășesc lungimea de 60 cm, ele se scurtează la 50 cm, pentru a favoriza formarea ramurilor mixte de rod și proiectarea subșarpantelor. Pe șarpante la 30-40 cm de la punctul de inserție se alege o ramură laterală în calitate de subșarpantă.

Schema tăierii de formare a vasului ameliorat la pomii de piersic în plan orizontal; FOTO: Vasile Babuc, profesor, doctor habilitat

În perioada de vegetație, când lăstarii ating lungimea 10-15 cm, se suprimă cei verticali de pe laturile superioare ale șarpantelor, cât și concurenții de prelungire ai șarpantelor.

Tăieri la piersic în anul III

Primăvara devreme se elimină ramurile verticale de pe laturile superioare, concurenții ramurilor de prelungire ale șarpantelor și subșarpantelor, acestea la rândul lor sunt scurtate la 50 cm, concomitent echilibrându-se vigoarea de creștere a șarpantelor.

Pe șarpante, din ramurile laterale la 30-40 cm de la prima șarpantă în partea opusă a ei se proiectează a doua subșarpantă. Ramurile laterale de pe șarpante și subșarpante se supun tăierii de fructificare după metoda modernă sau clasică.

Tăierile la piersic în anul IV și V

Continuă formarea coroanei prin tăieri de primăvară și operații în verde. Primăvara se elimină ramurile verticale de pe laturile superioare și concurenții, se corectează unghiurile de înclinare și se scurtează ramurile de prelungire a șarpantelor și subșarpantelor la circa 50 cm.

Află aici Cum se face rărirea florilor și fructelor la piersic.

Se proiectează subșarpanta a treia. Se atrage o atenție deosebită echilibrării în vigoarea de creștere a șarpantelor și subșarpantelor, garnisirii uniforme cu ramuri mixte de rod cu lungimea de 40-60 cm.

Operațiile în verde se efectuează când lăstarii au 10-15 cm și când pornesc în creștere intensă lăstarii anticipați.

Se normează încărcătura cu muguri floriferi și vegetativi pentru obținerea ramurilor de rod în anul următor. Se menține fructificarea în apropierea ramurilor de schelet și se evită degarnisirea prematură.

Tăiere de transfer (1) și de fructificare (2). Locul tăierii ramului care a fructificat(3); FOTO: Vasile Babuc, profesor, doctor habilitat

Începând din anul VII, la fiecare 3-4 ani se efectuează tăieri de reîntinerire a ramurilor de schelet. Prima tăiere se efectuează la lemn de 2-3 ani cu transfer la o ramificare laterală cu poziția necesară. Următoarele tăieri de reîntinerire se execută prin lemn de 4 ani.

Bibliografie selectivă: BABUC V.; PEȘTEANU A.; GUDUMAC E. Conducerea și tăierea pomilor și arbuștilor fructiferi, Chișinău 2015, p.21.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii