Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.02.2021

Modificările la Legea cadastrului bunurilor imobile au fost votate în prima lectură

Modificările la Legea cadastrului bunurilor imobile au fost votate în prima lectură

Parlamentul a aprobat cu majoritatea voturilor, în cadrul ședinței plenare de astăzi, proiectul de lege pentru modificarea Legii cadastrului bunurilor imobile, în prima lectură. Necesitatea modificării Legii cadastrului bunurilor imobile a fost motivată prin imperfecțiunea cadrului legal actual. Există neclarități la articolele ce se referă la partea tehnică a cadastrului,  la stabilirea hotarelor, clarificarea modului de ținere a „planului cadastral” și „planului geometric”, cât și prevederile referitoare la hotarele fixe și hotarele generale ale terenurilor.

”Proiectul de lege va asigura îmbunătățirea procesului de modificare a planului cadastral, în cazul comiterii erorilor la înregistrarea masivă/ formării bunurilor imobile, care la rândul său vor asigura calitatea lucrărilor cadastrale  și diminuarea costurilor pentru aceste lucrări”, se arată în nota informativă la Proiect.

Proiectul își propune, printre altele, descrierea explicită a tipurilor și componenței lucrărilor cadastrale, măsurătorile pe teren, stabilirea hotarelor fiind activități executate în cadrul lucrării cadastrale.

De asemenea, se propune completarea legii cu prevederea care stipulează că lucrările cadastrale se execută de către Agenția Servicii Publice și structurile sale teritoriale, de întreprinderi de stat sau private. În cadrul entității executante, responsabilitatea pentru corectitudinea lucrărilor cadastrale, o poartă inginerul cadastral. Este prevăzută obligativitatea certificării inginerilor cadastrali, în vederea asigurării calității executării lucrărilor de formare a bunurilor imobile și de delimitare a proprietății publice.

Proiectul conține și alte propuneri de modificare a actualei Legi a cadastrului bunurilor imobile.

Prevederile propuse la proiectul de lege nu prevede alocări de resurse financiare, nu afectează lucrările de finalizare masivă a creării cadastrului bunurilor imobile – activitate desfășurată în cadrul Proiectului de înregistrare și evaluare funciară, precizează autorii, anunță Direcția generală comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova .

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus