Principală  —  Ştiri  —  Social   —   DOC/ Persoanele care au avut…

DOC Persoanele care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl vor beneficia de o compensație bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial

Parlamentul R. Moldova a aprobat joi, 4 februarie, în lectură finală, modificarea Legii cu privire la protecția socială a cetățenilor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl. Astfel, aceste persoane ar urma să beneficieze de o compensație bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial.

Proiectul prevede acordarea dreptului la compensație bănească, în schimbul biletelor de tratament balneosanatorial persoanelor care au avut de suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl, copiilor acestora, precum și colaboratorilor subdiviziunilor de risc deosebit, care s-au îmbolnăvit de boală actinică sau au devenit persoane cu dizabilități, care nu-și pot realiza dreptul la tratament balneosanatorial gratuit din cauza contraindicațiilor medicale.

Potrivit autorilor proiectului, cheltuielile necesare vor fi efectuate din contul mijloacelor preconizate pentru achiziționarea de bilete prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021.