/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Când se va face publică lista cabinetului de miniștri a Guvernului Gavriliță

missing
04 februarie 2021, ora 20:49

Luni, 8 februarie, cel mai probabil se va cunoaște deja lista cabinetului de miniștri ai Guvernului Nataliei Gavriliță. Despre aceasta a declarat deputatul Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Politica Nataliei Morari”, de la tv8.

De asemenea, Sergiu Litvinenco a menționat că Natalia Gavriliță are un program clar cu care va veni în fața parlamentarilor. Potrivit deputataului, ședința Parlamentului ar putea avea loc joi, 11 februarie.

În același timp, Litvinenco a evitat să răspundă dacă cunoaște lista cabinetului de miniștri.

Tot astăzi, într-o emisiune televizată, președintele interimar PAS, Igor Grosu, a menționat că lista cabinetului de miniștri este gata, iar din echipa Nataliei Gavriliță vor face parte atât deputați PAS, cât și foști miniștri, în cazul în care aceasta va fi votată.

Amintim că, pe 27 ianuarie președinta Maia Sandu a înaintat-o pe Natalia Gavriliță la funcția de prim-ministru al țării.

„Am luat decizia astăzi să candidez drept candidat la funcția de prim-ministru pe Natalia Gavriliță, un om în care am încredere, o profesionistă integră și responsabilă. I-am dat doamnei Gavriliță sarcina să creeze echipa guvernamentală și să pregătească un program de guvernare axat pe dezvoltarea economică și pe curățarea instituțiilor statului de corupție. În continuare consider că alegerile parlamentare anticipate sunt singura cale pentru a ieși din impasul politic în care ne-am pomenit. Cetățenii trebuie să aibă dreptul să-și aleagă deputații și să se facă o majoritate responsabilă care să lucreze în următorul Parlament în interesul cetățenilor. Acum, fracțiunile din Parlament vor avea posibilitatea să demonstreze dacă cu adevărat își doresc alegeri anticipate sau dacă umblă cu minciuni și încearcă să pună capcane”, a spus Maia Sandu.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram