image
Sursa foto: captură video

Șase tineri, reținuți, după ce au spart ușa unui magazin și au furat mai multe haine; Ce pedeapsă riscă indivizii // VIDEO

Șase tineri au fost reținuți fiind suspectați de comiterea unui furt de articole vestimentare dintr-un magazin amplasat pe strada Alba Iulia, din Chișinău. Momentul furtului a fost surprins de o cameră de supraveghere.

Potrivit poliției, indivizii s-au dovedit a fi cu vârstele cuprinse între 14 ani și 20 ani, infracțiunea fiiind comisă pe data de 14 ianuarie. Forțele de ordine au stabilit că indivizii au deteriorat ușa de la intrare, au pătruns în magazin și au furat în jur de 20 de maiouri, după care au părăsit locul comiterii infracțiunii. Prejudiciul cauzat de către indivizi a fost estimat la 4 000 de lei.

Acțiunile suspecților au fost surprinse de camerele de supraveghere instalate în incinta magazinului, acestea fiind ridicate de către polițiști și examinate. Urmare a măsurilor întreprinse de către polițiști, suspecții au fost identificați și reținuți. În cadrul acțiunilor procesual penale aceștia și-au recunoscut vina.

Actualmente aceștia sunt cercetați penal în stare de libertate pentru furt, iar conform legislației pentru fapta comisă suspecții riscă amendă până la 67 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.

Noutăţile partenerilor

comentarii: