Elspeth învăţat să conducă o motocicletă pe când avea 16 ani, iar la 17 ani şi-o cumpărase pe prima. Era una simplă, cu un motor de 100 cm cubi, apoi a trecut la una de 250 cm cubi. Apoi, în 1979 şi-a cumpărat şi motocicleta cu care mai târziu avea să facă înconjurul lumii — un BMW R 60/6 din 1974. Motocicleta nu era nouă, avea deja 48,000 km la bord (vreo 30 mii mile) şi Elspeth plătise 900 lire pe ea pe atunci, deloc puţin.

Modelul ăsta de motocicletă BMW a devenit ulterior una din legendele mărcii germane, care a făcut-o şi mai respectată în rândurile pasionaţilor. Avea un motor boxer cu 2 cilindri, în 4 timpi, de 599 cm cubi, care dezvolta 40 CP la 6,400 rpm şi 49 Nm. Era un motor răcit cu aer, evident, iar puterea era transmisă roţii spate printr-un arbore cardanic.

După ce-şi luase BMW-ul în 1979, în 1980 a zburat în Los Angeles, pentru a se întâlni cu fratele său, care trăia în Noua Zeelandă şi cu care s-a înţeles să se vadă în SUA. Acolo, în LA, au cumpărat amândoi un BMW 75/5 vechi, şi au călătorit eu împreună de-a lungul Americii, spre coasta de est. Era în perioada vacanţei de vară, întrucât Elspeth era deja studentă la arhitectură în Londra, în oraşul unde se şi născuse. Acea călătorie cu fratele ei a fost ca o prefaţă la ceea ce avea să urmeze mai târziu.

Au urmat doi ani de studii şi paralel de pregătiri pentru marea ei călătorie. În timp ce era studentă, se angajase şi la un pub din Londra pentru a strânge bani de călătoria ei. Pregătirile au durat până în octombrie 1982, când Elspeth a decis să nu mai aştepte şi să pornească la drum, cu atâţi bani câţi avea strânşi până la acel moment — aproape 2,600 lire. Ştia că n-o să-i ajungă, dar s-a gândit că va face pauze pe drum şi se va mai angaja în alte părţi pentru a munci şi mai aduna bani. Pentru că dacă tot aştepţi ca toate condiţiile să fie perfecte ca să porneşti la drum, nu mai ajungi să mai porneşti niciodată, zice ea!

Înainte de pornire, cei mai mulţi dintre oamenii cu care apuca să vorbească despre planurile ei, ajungeau să o considere o nebună, care nu-şi dă seama ce vrea să facă. Se adresase şi la motociclişti, cerând sfaturi, dar şi cei care ar fi trebuit s-o înţeleagă mai bine, o trataseră ca pe o glumă. Dar cu cât mai mulţi oameni îi spuneau că n-o va putea face, cu atât mai determinată devenea.

Trebuie să înţelegem că atunci, la începutul anilor 80, multe erau cu totul altfel de cât azi. Astăzi avem reţele sociale, apicaţii de navigaţie, aplicaţii de hotele, de planificare, posibilităţi uriaşe de a călători, iar călătoria este privită ca un atribut admirat al vieţii contemporane. În acele vremuri, însă, erai privit ca un ciudat, ce se apucă de făcut un lucru care nu e util nimănui şi pe deasupra îşi asumă nişte riscuri nemeritate. Acum suntem cu toţii inspiraţi de călătorii, travel e un cuvânt de tendinţă, dar pe atunci nimeni nu admira nimic la asta. Şi acum, dacă vrei să mergi undeva, orice călătorie ai vrea să faci, oricât de complicată, cel mai probabil vei găsi mulţi oameni care au fost deja în orice colţ al lumii îţi vine în gând, şi-ţi vor putea împărtăşi din experienţa lor. În 1982, Elspeth nu avea nici măcar de cine să întrebe ceva, nici de la cine să ceară un sfat. Pur şi simplu nu făcuse cam nimeni asta. Iar să facă asta vreo femeie, singură? Nu, nu exista un precedent. Nici măcar echipament avansat de motociclete, pentru drumul lung, nu se vindea pentru femei!

Dar asta n-a oprit-o. Şi-a luat pauză de la studii în 1982 şi şi-a început planificarea minuţioasă a primelor segmente. Şi-a zis că va trimite motocicleta pe calea aerului în New York, iar de acolo va începe condusul ei propriu-zis. Da, pe calea aerului, nu pe un vapor! În acele vremuri, biletul ei de avion spre New York o costase 99 de lire, iar transportarea motocicletei ca şi încărcătură cargo la avion o costase 175 de lire!

Călătoria ei în America de Nord a mers pe o cu totul altă rută decât cea făcută doi ani mai devreme cu fratele ei. A mers spre Canada, apoi din nou în SUA, apoi în Mexico şi înapoi în SUA, pe coasta vestică, trecând prin deşerturi spre partea vestică a ţării. La început obişnuia să planifice totul, cu multe zile înainte, şi făcea uneori câte 500-700 km pe zi, determinată să traverseze SUA cât mai repede şi mai eficient. După ceva timp, a redus ritmul, înţelegând că trebuie să savureze mai mult spontaneitatea. A încetat să mai planifice la fel de mult, uneori nu ştia unde va înnopta decât când se apropia seara şi căuta un hotel mai apropiat.

Când a ajuns în Los Angeles, îşi dorea să trimită motocicleta pe un vapor în Noua Zeelandă, dar nu există nici o opţiune raţională de a face asta. Aşa că a trimis-o spre Sydney, Australia, iar cât a durat drumul maritim, ea a zburat în Noua Zeelandă şi a explorat ţara, pe jos. După asta a zburat spre Australia şi şi-a întâlnit motocicleta acolo.

Doar că i se terminaseră şi banii. A ajuns în Sydney cu 50 de dolari în buzunar. Iar ca să aibă cu ce înainta mai departe, a decis să stea câteva luni în Sydney, să se angajeze şi să strângă bani. A lucrat la o companie de arhitectură ca să mai adune bani şi totodată practică pentru viitoarea sa carieră, a mai lucrat şi seara într-un pub ca să strângă mai repede suma necesară. După 7 luni, a pornit cu 6,500 dolari de acolo.

Citiți continuarea istoriei fascinante a acestei femei în articolul de pe PiataAuto.md.

---