Principală  —  IMPORTANTE   —   Șeful IP Cahul și adjunctul…

Șeful IP Cahul și adjunctul său, suspendați din funcție după ce CNA a efectuat percheziții și a reținut șapte polițiști din cadrul Inspectoratului

La o zi de la descinderile efectuate de către ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și reținerea a șapte poliţişti ai Inspectoratului de Poliţie Cahul, aceștia fiind suspectați mai multe dosare de corupţie, șeful Inspectoratului Andrei Sîrbu și adjunctul acestuia, Sergiu Costandachi, au fost suspendați din funcție.

Anunțul a fost făcut de către șeful IP Cahul, Andrei Sîrbu, printr-o postare pe pagina lui de Facebook.

În mesajul postat, Sîrbu menționează că după acțiunile desfășurate de către CNA, în cadrul Inspectoratului, el și-ar fi luat concediu pentru perioada anchetei inițiate, iar miercuri, 4 februarie, a aflat că atât el, cât și adjunctul lui au fost suspendați din funcție.

Dragi colegi și prieteni, stimată echipă a Inspectoratului de Poliție Cahul. Am crezut necesar să mă expun astăzi pe marginea unor cazuri penale în care șapte angajaţi din cadrul efectivului pe care îl conduc sunt cercetaţi de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale sud a CNA şi procurori, care sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi corupere pasivă.

Vă informez că în perioada inițială a investigațiilor pe marginea acestor cazuri am oferit tot suportul organelor competente, am colaborat și am avut toată deschiderea pentru ca împreună să combatem și să prevenim acest fenomen. Indiferent de acest fapt, chiar dacă imediat după ce au avut loc aceste rețineri, personal mi-am luat un concediu pentru perioada anchetei respective, astăzi, am aflat că a fost luată decizia să fiu suspendat din funcție, atât eu cât și adjunctul meu, fără să ni se spună ceva în acest sens”, menționează șeful suspendat al IP Cahul.

Ofițerii CNA au efectuat marți, 2 februarie, mai multe percheziții la Inspectoratul de Poliție Cahul. Şapte angajaţi ai Inspectoratului de poliţie Cahul sunt cercetaţi penal de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale sud a Centrul Național Anticorupție şi procurori. Din cei şapte, cinci sunt inspectori ai Serviciului de patrulare şi doi activează în Serviciul supraveghere tehnică şi accidente rutiere al Inspectoratului de poliţie Cahul. Aceştia sunt bănuiţi de abuz în serviciu şi corupere pasivă, fapte care sunt cercetate în cadrul a şase cauze penale.

Potrivit CNA, urmărirea penală a fost începută la sfârşitul lunii octombrie 2020, după ce Direcţia generală teritorială Sud a CNA a fost sesizată de un locuitor al satului Crihana Veche, raionul Cahul. Acesta s-a plâns că a fost stopat pe traseu de un echipaj al IP Cahul şi că i s-ar fi cerut 300 de euro mită pentru a nu fi documentat pentru conducerea unei motociclete în stare de ebrietate şi fără permis de conducere.

În temeiul acestui denunţ, a fost iniţiată o urmărire penală, iar pe parcurs au mai fost pornite încă 5 dosare penale pentru abuz în serviciu şi corupere pasivă.