Demnitarii moldoveni vor putea călători în Filipine fără vize pe o perioadă de 90 de zile

original_3
Foto: eturia.ro

Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Filipine intenționează să semneze Acordul privind abolirea reciprocă a vizelor pentru titularii pașapoartelor diplomatice, oficiale și de serviciu.

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului.

În conformitate cu prevederile proiectului, titularii pașapoartelor diplomatice și de serviciu ai Republicii Moldova și titularii pașapoartelor diplomatice și oficiale ai Republicii Filipine vor avea posibilitatea de a intra, ieși sau tranzita teritoriul celuilalt stat, fără viză, pentru o perioadă de până la 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile, ceea ce implică luarea în considerare a ultimei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de ședere.

Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Filipine au fost stabilite pe 30 martie 1992.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente