image
Sursa foto: Jurnal.md

Maia Sandu, acuzată că ar fi numit un om din anturajul lui Dodon șef de direcție; Ce spune Victor Stepaniuc

Maia Sandu l-ar fi numit în funcția de șef al Direcției consultanță din cadrul Președinției RM pe Victor Stepaniuc, fost deputat și prim-vicepremier în Guvernul Greceanâi. Informația a fost distribuită de mai mulți oponenți ai președintelui pe rețelele de socializare. Mai noi, anunțul este făcut și de expertul economic Gheorghe Costandachi pe pagina sa de facebook. „Asta este adevărat, verificat, controlat și stabilit exact, este numit Șef al direcției consultanță de Maia Sandu”, susține economistul.

Amintim că după învestirea președintelui Maia Sandu, la finele lunii decembrie administrația prezidențială a publicat lista aparatului șefului statului. Atunci au fost nominalizați șapte consilieri prezidențiali, dar și secretarul general și secretarul general adjunct al președintelui Maia Sandu.

Din aparatul șefului statului însă mai fac parte și șefii de direcție, care au statut de funcționari publici și care activează de mai mulți ani la Președinție. Printre ei figurează și fostul prim- vicepremier din Guvernul Greceanâi, Victor Stepaniuc, un om din anturajul lui Igor Dodon, care a fost numit de acesta șef al Direcției Consultanță.

Solicitat de Jurnal. md, Victor Stepaniuc a menționat că a primit deja numeroase apeluri referitoare la acest subiect. „Nu am fost ales de Maia Sandu în funcție. Am fost numit în calitate de șef al Direcției consultanță pe 25 martie 2020. Sunt funcționar public, protejat de legea care apără statutul funcționarului public. Până la pensie mai am cinci luni. M-au sunat și unii socialiști care m-au întrebat dacă am trecut în tabăra Maiei Sandu. N-am trecut nici într-o tabără. Președintele trebuie să respecte legislația privind statutul de funcționar public și deja să-mi permită să-mi fac datoria reieșind din obligațiunile pe care le am până voi ieși la pensie”, a spus Stepaniuc.

Citeşte mai mult despre

Noutăţile partenerilor

comentarii: