Actualitate

RUSKII MIR / Cine este diplomatul rus care a încercat să scoată ilegal din R. Moldova peste 60 de mii de dolari

Diplomatul rus din cadrul ambasadei Federației Ruse la Chișinău care a încercat, împreună cu soția sa, să scoată ilegal 62 de mii de dolari din R. Moldova se numește, Abramov Kirill, iar soția sa Alexandra Kirill. Informația a fost confirmată de către sursele DESCHIDE.MD.

Abramov este absolvent al Institutului de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO). Tânărul diplomat deținea funcția de atașat în cadrul misiunii diplomatice ruse la Chișinău.

În R. Moldova, acesta s-a remarcat ca un diplomat foarte activ, promotor al culturii ruse și a ideii „ruskii mir” (lumea rusă). Participa cu discursuri patriotice ruse la numeroase mese rotunde și ceremonii organizate de către Centrul rus de cultură și știință de la Chișinău. Totodată, avea legături strânse cu Fondul „Ruskii Mir” în R. Moldova.

La unele întruniri de acest fel, alături de Abramov participau și oficiali moldoveni care împărtășesc convingerile diplomatului rus, în special oameni afiliați Partidului Socialiștilor. De exemplu, în 2019, la o conferință consacrată începutului celui de-al Doilea Război Mondial, tânărul diplomat Abramov și ministrul interimar al Apărării, Victor Gaiciuc, erau figurile centrale ale evenimentului.

Potrivit legii privind reglementarea valutară, persoanele fizice au dreptul, la ieşirea din Republica Moldova, de a scoate numerar în monedă naţională, precum şi numerar şi cecuri de călătorie în valută străină în sumă totală de peste 10 000 de euro (sau echivalentul lor), însă care nu depăşeşte 50 000 de euro (sau echivalentul lor) de persoană /călătorie, cu condiţia prezentării organelor vamale a documentelor confirmative pentru suma ce depăşeşte 10 000 de euro (sau echivalentul lor), şi anume a: actelor vamale ce confirmă introducerea mijloacelor băneşti în Republica Moldova; şi/sau permisiunilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de băncile licenţiate, şi /sau a autorizaţiilor pentru scoaterea mijloacelor băneşti din Republica Moldova, eliberate de Banca Naţională a Moldovei.

https://deschide.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *