(video) A golit locuința pe care o închiria. O tânăra de 29 de ani riscă patru ani de pușcărie

O tânără în vârstă de 29 de ani, originară din capitală riscă închisoare, după ce a fost identificată și condusă la inspectoratul de Poliție a sectorului Centru. Tânăra a furat mai multe bunuri dintr-un apartament din capitală care îl închiriase pentru 24 de ore.

La data de 26 ianuarie, la inspectoratul de poliție a sectorului Centru, s-a adresat cu plângere o doamnă de 32 de ani, comunicând că i-au fost sustrase mai multe bunuri din apartament.

Polițiștii imediat au dispus mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală, pentru a stabili toate circumstanțele și identifica persoana care a comis infracțiunea.

Astfel, în cadrul investigațiilor forțele de ordine au stabilit că suspecta închiriase apartamentul de pe strada N. Testimițeanu pentru 24 de ore, ulterior pe un site de anunțuri a găsit un cumparător căruia i-a vândut bunurile sustrase din apartament : o mașină de spălat, un televizor de model ,,Samsung”, router wi-fi, aspirator, stativ pentru călcat hainele și fier de călcat, uscător, pelerină și un covor.

Suma pagubei a fost estimată la 12 300 lei.

Urmare a măsurilor întreprinse de către ofițerii secției investigare infracțiuni a IP Centru, suspecta în comiterea infracțiunii a fost reținută și escortată la inspectorat.

În cadrul acțiunilor procesual penale aceasta și-a recunoscut vinovăția, comunicând că a vândut bunurile la prețul de 2000 de lei.

Acestea au fost depistate și ridicate de către polițiști și urmează a fi returnate proprietarei.

Actualmente aceasta este cercetată penal în stare de libertate pentru furt, care conform legislație în vigoare se pedepsește cu amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Pub