12:50:08 25.04.2024
Stiri

VIDEO // Administratorul site-ului 7777.md oferă sprijin de MILIOANE sportivilor olimpici

Actualitate 02.02.2021 11:23 Vizualizări3039 Autor: Ziarul National
VIDEO // Administratorul site-ului 7777.md oferă sprijin de MILIOANE sportivilor olimpici


Sportivii moldoveni care vor participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi susținuți și motivați financiar de către NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive. NGM Company, care administrează singurul site autorizat de pariuri sportive din țară, 7777.md, a semnat un acord de parteneriat cu Comitetul Național Olimpic și Sportiv din Moldova.

În total, pentru pregătirea de olimpiadă, agentul economic va oferi 1,2 milioane de lei. Mai mult, administratorul site-ului 7777.md a anunțat și prime substanțiale pentru performanțele înregistrate la Tokyo.



„Pentru noi este foarte important ca să oferim sportivilor stimulente suplimentare, ca să îi ajutăm să se prezinte bine la olimpiadă. Iată de ce, NGM Company, partenerul privat al Loteriei Naționale a Moldovei în domeniul loteriilor și pariurilor sportive, oferă pentru fiecare medalie câștigată bonusuri destul de bune - un milion de lei pentru aur. Ne dorim foarte mult ca peste șase luni să ofer cuiva dintre voi un cec de un milion de lei. Pentru argint – 500 de mii de lei, 250 de mii de lei va fi premiul asigurat de NGM Company pentru medalie de bronz. Vor mai fi premii pentru locurile 4, 5 și 6, dar, repet, vrem să vă vedem pe toți câștigători de medalii. Nu vreau să văd locurile 4,5,6, vreau să obțineți medalii”, a declarat Plamen Milanov, directorul NGM Company.

La rândul său, președintele Comitetului Național Olimpic și Sportiv, Nicolae Juravschi, a accentuat că suportul oferit de noul partener va contribui la o mai bună pregătire a lotului olimpic pentru principalul eveniment sportiv din acest an.

„Este dublu plăcut când parteneri din domeniul businessului sunt alături de echipele noastre. Avem aici un acord semnat, care va da posibilitate în primul rând sportivilor și antrenorilor noștri să beneficieze de burse lunare pe parcursul perioadei până la jocurile olimpice. În plus, vom avea anumite resurse financiare pentru a contribui la dezvoltarea sportivilor”, a venit cu detalii Nicolae Juravschi.



Sportivii și antrenorii sunt unanimi că suportul oferit de compania care administrează site-ul 7777.md este fără precedent și vor avea motivație suplimentară pentru a urca pe podiumul de premiere.

Judocanul Denis Vieru, medaliat cu bronz la Campionatul european, spune că este foarte greu de găsit un sponsor pentru sportivii de performanță și că ajutorul oferit de NGM Company va contribui la îmbunătățirea rezultatelor sale.

Pregătirea unui campion este un proces de durată și foarte costisitor, spune antrenorul Tudor Cîrlan, mentorul campioanei europene la lupte feminine, Anastasia Nichita. Un alt moment pozitiv, evidențiat de către tehnician, este că suport vor primi și antrenorii.

Jocurile Olimpice de Vară vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august 2021, la Tokyo. Până acum, șapte sportivi din Moldova au câștigat dreptul de a ne reprezenta țara la cel mai important eveniment sportiv al anului. Totuși, CNOS este convins că echipa Moldovei de la Tokyo va fi completată și de alți sportivi, în următoarele luni.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md