(video) Un tânăr, reținut după ce ar fi furat un cărucior și un telefon

Un tânăr în vârstă de 28 de ani, locuitor a capitalei, a fost reținut de ofițerii secției investigare infracțiuni a Inspectoratului de Poliție a sectorului Botanica, pentru comiterea a doua furturi. Acesta nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice.

Primul caz a avut pe data de 2 ianuarie curent, când individul în timp ce se afla într-un magazin de pe str. N. Zelinski și profitând de neatenția angajatei, pe ascuns a sustras un telefon mobil de model ,,Samsung”, care a fost lăsat pentru câteva minute fără supraveghere.

Prin acțiunile date, individul a cauzat un prejudiciu material în sumă totală de 8 400 lei .

Pe cazul dat forțele de ordine au inițiat mai multe acțiuni de investigație și urmărire penală, totodată au fost ridicate imaginile de pe camerele de supraveghere.

Alt caz, a avut loc pe data de 26 ianuarie, când suspectul a pătruns prin acces liber în scara unui bloc de locuit de pe str. N. Zelinski, și din holul etajului 9, a sustras un cărucior pentru copii de model ,,CHICCO TRIO” cauzând propietarului de 28 de ani un prejudiciu de 16 000 lei.

Astfel, urmare a acțiunilor întreprinse, suspectul în comiterea infracțiunilor a fost identificat, reținut și escortat la inspectorat, pentru audieri.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vina, comunicând că a văzut telefonul mobil lăsat fără supravehere, l-a luat, după care a părăsit locul comiterii infracțiunii, ulterior l-a vândut.

Căruciorul a fost depistat de către polițiști și urmează a fi restituit proprietarului, la fel urmează să fie depistat și telefonul mobil.

Actualmente bănuitul este cercetat penal în stare de libertate pentru furt, infracțiune care conform legislației se pedepsește cu amendă în mărime de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.


Pub