Anul din care General Motors va înceta să mai producă maşini cu motoare cu ardere internă

General Motors Corporation și-a anunțat intenția de a abandona complet producția de mașini care generează emisii nocive! Producătorul planifică atingerea obiectivului până în 2035, dar deja până la mijlocul acestui deceniu va avea în palmares 30 de mașini electrice pe piața globală.

Gigantul american intenționează în acest sens să crească investițiile în mobilitatea electrică. Dacă GM avea de gând să cheltuiască 20 de miliarde de dolari înainte de pandemie, acum suma totală s-a ridicat la 27 de miliarde. Până în 2025, acești bani vor fi investiți în sporirea performanțelor bateriilor pentru platforma Ultium și implementarea producției acestora, precum și în modernizarea întreprinderilor existente.

GM mai are în plan să cheltuie sume mari de bani pe dezvoltarea de mașini electrice în toate segmentele, de la sedanuri la SUV-uri și pickup-uri, pentru ca electromobilele să fie disponibile pentru oricine, precum și pentru proiectarea în continuare a vehiculelor autonome.

Ca urmare, până în 2035, GM intenționează să treacă complet la producția de vehicule cu emisii zero de substanțe nocive. Având în vedere că declarația oficială nu se referă direct şi exclusiv la automobile electrice, se poate presupune că GM ia în considerare și alte surse alternative de energie cum ar fi pilele de combustie, de exemplu.

Iar până în 2040, GM va deveni complet neutru din punct de vedere climatic: fabricile sale vor înceta să afecteze mediul sau producătorul va compensa cumva alternativ daunele.

Amintim că General Motors, cu filialele sale și întreprinderile comune, vând în prezent vehicule sub mărcile Chevrolet, Buick, GMC, Cadillac, Baojun și Wuling. GM este astăzi şi al zecelea cel mai mare producător de energie regenerabilă din lume.

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-general-motors-a-aratat-profilurile-a-trei-automobile-impreuna-cu-noul-sau-logo/

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/