Şeful poliţiei germane acuză companiile aeriene de încălcări ale măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului

Şeful poliţiei germane, Dieter Romann, a acuzat companiile aeriene de încălcări ale măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului, informează agenţia dpa, citată de Agerpres.

Foto: travelzoom.ro

„Numai în ultimele şase zile, poliţia federală a identificat în jur de 600 de încălcări (ale reglementărilor) de către companii aviatice”, a spus Romann pentru publicaţia Bild am Sonntag.

Pasageri din zone cu rate ridicate de infectare cu coronavirus sau unde au fost depistate tulpini mutante au intrat în Germania fără înregistrare digitală sau fără să fi prezentat un rezultat negativ la testul de coronavirus, în pofida regulilor care obligă companiile să verifice documentele respective înainte de decolare, a arătat el.

„Este iresponsabil”, a spus Dieter Romann, menţionând că lipsa controalelor este unul din motivele interdicţiilor de intrare aflate în vigoare.

„Companiile aeriene sunt acum ameninţate cu amenzi din partea autorităţilor sanitare de până la 25.000 de euro per contravenţie şi pasager”, a precizat el.

De sâmbătă, Germania a interzis intrarea persoanelor care vin din ţări unde se răspândesc variante ce pare mai contagioase ale coronavirusului.

Lista include Marea Britanie, Irlanda, Portugalia, Africa de Sud şi Brazilia. De duminică, vor fi adăugate ţările africane Lesotho şi Eswatini, scrie digi24.ro.

Companiile aeriene, de transport rutier şi maritim au interdicţie de a transporta pasageri din aceste zone până la 17 februarie.

Excepţie fac cetăţenii germani şi străinii cu rezidenţă în Germania, precum şi pasagerii în tranzit şi transportul de mărfuri.


Pub