image
Sursa foto: jurnal.md

Automobilele cu plăcuțe străine de înmatriculare au „lipici” la inspectorii de patrulare

Mai mulți conducători auto au fost trași astăzi pe dreapta pe traseul Chișinău-Orhei-Bălți de către angajații Inspectoratului Național Securitate Publică.

Șoferii au fost verificați dacă au comis abateri de la Regulamentul Circulației Rutiere în perimetrul camerelor de monitorizare. Depășirea limitei de viteză, conducerea unui automobil aflat în căutare sau trecerea la culoarea roșie a semaforului sunt cele mai frecvente încălcări comise de șoferi.

Unul dintre șoferi a fost surprins de ofițerii INSP circulând pe drumurile naționale cu vinieta expirată, fapt pentru care riscă o amendă.

„L-am oprit special, pentru că are un număr de înmatriculare care nu aparține Republicii Moldova și deja avem foarte multe verificări asupra automobilului dat. A fost verificat dacă are vinieta valabilă. În baza de date am observat că automobilul are mai mult de 180 de zile în țară, respectiv, ar trebui să aibă achitat în vinietă câte un euro pe zi. Persoana zice că nu a achitat online și vrem să vedem dacă a fost achitat corect sau nu, dacă nu a fost corect, riscă o amendă”, a declarat comisarul Gheorghe Spânu.

Astfel, automobilele cu plăcuțe străine de înmatriculare sunt cel mai des luate la ochi de către inspectorii de patrulare.

„Se întâmplă multe cazuri că automobilele cu numere străine încalcă flagrant și des regulile de circulație, mai mult ca atât, merg pe la camerele de supraveghere și comit încălcări. Acestea fixează încălcarea și odată ce nu sunt persoane rezidente ale Republicii Moldova, noi le punem într-un filtru special, cum avem astăzi, îi tragem pe dreapta și identificăm abaterile”, mai explică Gheorghe Spânu.

Noutăţile partenerilor

comentarii: