Un băiat de 16 ani, atacat cu un cuțit: Adolescentul a încercat să ajute un bărbat în stare de ebrietate ca să ajungă acasă

Un bărbat de 60 de ani l-a atacat pe un minor de 16 ani cu un cuțit, în timp ce băiatul încerca să-i ofere o mână de ajutor, ca acesta să ajungă acasă. Cazul a avut loc la Tighina, la data de 27 ianuarie.

Foto: mvdpmr.org

Potrivit presei din stânga Nistrului, patru adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani se jucau cu bulgări de zăpadă pe stradă și făceau oameni de zăpadă.

Deodată au observat un bărbat. Bărbatul avea un mers haotic, se clătina și se împiedica, cel mai probabil era în stare de ebrietate.

Acesta a încercat să deschidă poarta pentru a ajunge acasă, dar nu reușea.

Băieților li s-a făcut milă de bătrân și l-au ajutat să pătrundă în curte, însă în loc de mulțumiri, bărbatul a luat un cuțit și l-a înjunghiat de câteva ori pe minorul de 16 ani în umăr.

Acesta a fost internat în spital.


Pub