Principală  —  Ştiri  —  Extern   —   VIDEO/ Redactorul unui canal de…

VIDEO Redactorul unui canal de telegram din Rusia spune că a reușit să ajungă în Palatul atribuit lui Putin de la Marea Neagră: „O mare dezamăgire”

Redactorul unui canal de telegram din Rusia spune că a reușit să ajungă în palatul de pe malul rusesc al Mării Negre atribuit lui Vladimir Putin în cea mai recentă și populară investigație a opozantului rus Alexei Navalny.

Maxim Iskanov spune că a reușit cu mare noroc să ajungă în palat datorită unui reprezentant al unei companii de construcții care participă în cadrul grandiosului proiect. Acesta le-ar fi asigurat prezența pe teritoriu dar cu condiția să filmeze doar palatul.

Din imagini se vede că lucrările pe exterior sunt finalizate, iar zeci de munictori lucrează pe interior unde în afară de mult beton, nu ar fi nimic. Jurnalistul rus spune că a fost în toate camerele palatului și peste tot e aceeași priveliște: betoane și mizerie. În același timp, nu are voie să filmeze nimic în afara interiorului palatului.

„O mare dezamăgire”, notează la final Iskanov care spune că potrivit muncitorilor, pentru a putea fi finalizată construcția este nevoie de minim 5-6 ani și că nimeni nu știe cine este proprietarul acestui palat.

Un portal de știri din Siberia a reușit să identifice cel puțin 2 companii care ar fi implicate în proiect. Este vorba despre Sinergoteh din Omsk specialiată în lucrări de construcție a sistemelor electrice și care a realizat mai multe proiecte pentru Gazprom. Reprezentanții acesteia însă, au negat faptul că ar fi implicați în vreun proiect pe malul Mării Negre.

O altă companie este din regiunea Moscovei. „SK StroyIzolatia” este specializată în lucrări de hidroizolare și construcție de bazine.

Pe 19 ianuarie 2021, investigația „Un castel pentru Putin”, realizată de Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalny a fost publicată în mediul online. Investigația se referă inclusiv și la „femeile lui Putin”, averile și veniturile lor.

Potrivit investigației, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, ar avea un palat pe malul Mării Negre, în preajma localității Ghelengik din ținutul Krasnodar. În materialul video, se spune că din cauza lucrărilor necalitative, în palat a apărut mucegai, iar acum, are loc o reconstrucție capitală a interiorului.

„Palatul a fost proiectat greșit: nu lucra sistemul de ventilare, curgea acoperișul, umeditate foarte mare. Au decis să refacă totul. De tot. Au dat jos tot de pe pereți, demontat toată marmura, au scos din interior tot ce era prețios, la modul direct au aruncat miliarde și au început lucrările de la 0”, spunea Navalny în investigația sa.

Cea mai scumpă vilă din lume, potrivit lui Navalny, se construiește de 15 ani și ar avea o suprafață de peste 17 mii de metri pătrați și ar fi fost evaluată la 100 de miliarde de ruble rusești sau un miliard de Euro.

Investigația a fost făcută în timp ce Navalny se afla în Germania, dar a fost publicată după arestarea sa. În mai puțin de 10 zile, doar postarea video de pe Youtube a acumulat peste 100 de milioane de vizualizări fiind de departe cea mai vizionată investigație a fondului lui Navalny.