Cât costă o sanie și ce să faci dacă nu ai una

În ultimele două zile stratul generos de zăpadă i-a scos afară la săniuș pe cei mari și cei mici, iar rețelele de socializare sunt împânzite de poze și video cu părinții care își duc copii cu săniuța. Astfel, săniuțele care în alți ani au stat nefolosite, așteptând să ningă afară, au fost șterse de praf și scoase la plimbare, iar familiile care până acum nu au avut săniuțe, au mers la magazine cu electrocasnice, ca să-și ia una. Dar cât costă o săniuță și ce au făcut cei care nu au vrut să cheltuie bani pentru „două-trei zile” cât o să fie zăpadă.

De unde poți să cumperi o sanie și cât costă?

Cea mai variată ofertă de sănii o găsești la magazinele cu electrocasnice. Aici poți găsi de la cele mai simple săniuțe, cum ar fi plăcile de plastic echipate cu două mânere pentru alunecare și viraj, până la săniile de odinioară, cu carcasă metalică și scaunul de lemn. Prețul variază în funcție de materialul folosit, dimensiuni și producător. De exemplu, cea mai simplă sanie de plastic costă 199 de lei. Reprezintă o placă încovoiată cu mânere și funie ca să fie trasă de un părinte. Sunt recomandate pentru copii mai mari, pentru că nu au spetează. O sanie obișnuită pentru copii, cu carcasă metalică și scaun din scândurele de diferite culori o poți cumpăra cu 300 de lei. Săniile mai mari care pot fi folosite și de adulți costă circa 900 de lei.

Ce au făcut cei care nu au vrut să cheltuie banii pentru câteva zile de zăpadă?

Mai mulți părinții care și-au zis că nu merită să cheltui bani pentru un obiect care în restul anului „ocupă spațiu” și se prăfuiește undeva prin casă, au plasat anunțuri pe rețele de socializare, în care i-au rugat pe cei care au săniuțe și nu le folosesc să li împrumute pentru câteva zile. Un anunț de acest fel al unei mămici plasat pe contul unui grup de vânzări pe Facebook a acumulat o mulțime de oferte. Mai mult, în comentariile la acest anunț s-au alăturat și alte mămici cu aceeași rugăminte. 

Unde poți să te dai cu sania și ce reguli trebuie să respecți 

Cele mai populare locuri pentru săniuș sunt parcurile din oraș sau locurile cât mai departe de drumuri din afara orașului. Tradițional, ofițerii de patrulare îndeamnă părinții să-și supravegheze copii. Cei mari și cei mici sunt îndemnaţi să respecte următoarele reguli:

– să nu se joace în preajma carosabilului;

– să nu supraîncarce sania;

– să folosească îmbrăcăminte de culoare deschisă, care să-i facă mai vizibili în lumina farurilor;

– să nu meargă la joacă la bazinele acvatice, lacuri sau râuri.

În zilele de weekend, potrivit Serviciului Hidrometeo, precipitații nu se prevăd. În zona de centru și sud noaptea va fi până la minus 5 grade, iar ziua valorile termice ale aerului se vor ridica până la + 6 grade Celsius.  

 

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.